Elevii lui Jerry Gane și-au revenit după dezamăgirea eliminării
din Cupa României
Eliminată din Cupa României, Gaz Metan CFR Craiova merge ceas în
campionat. Elevii lui Jerry Gane au ajuns la al treilea meci fără
înfrângere în seria a doua după succes 3-2 de pe teren propriu cu
Fortuna Covaci.
Partida nu a fost însă nici pe departe una ușoară pentru gazde,
care s-au văzut conduse încă din minutul 17, după reușita lui
Dârvaru. Atacantul împrumutat de la Universitatea Craiova, Cătălin
Crăciun, avea să schimbe însă soarta partidei în minutul 31, atunci
când a reușit să scoată un penalty și eliminarea lui Hecsko pentru
un fault din postura de ultim apărător.
Neacșa a transformat cu siguranță și a restabilit egalitatea.
Oltenii au continuat forcingul și au reușit să preia conducerea la
două minute după pauză, atunci când același Crăciun l-a găsit
singur la doi metri de poartă pe Trifu, care a îndeplinit o simplă
formalitate.
Jocul s-a „rupt” definitiv în minutul 57, atunci când Uzun,
intrat pe teren la finalul primei reprize, a primit al doilea
cartonaș galben. Cu doi oameni mai puțin pe teren, Fortuna a
încercat să facă față asaltului gazdelor, lucru pe care l-a reușit
până cu un sfert de oră înainte de final, atunci când Crăciun și-a
trecut și el numele pe lista marcatorilor.
Deși nu se anunța, finalul a fost unul cu emoții pentru CFR,
după ce Suru a punctat dintr-o lovitură liberă excelent executată.
Golul din prelungiri al oaspeților nu a putut schimba soarta
partidei, punctele rămânând în Bănie.
„A fost un joc dificil pentru că noi ni l-am făcut
așa. Am dormit în primul sfert de oră, dar după aceea ne-am
revenit. După cele două eliminări, jocul a cursd în favoarea
noastră. Chiar și așa, am avut emoții pe final, după ce oaspeții au
redus din diferență. Tot timpul pe final am emoții, nu pot să stau
liniștit și acum la fost la fel” (Jerry Gane,
antrenor Gaz Metan CFR Craiova)
„Felicit echipa gazdă. Am pierdut meciul din cauza
mai multor conjuncturi. Am dat gol primii, dar după aceea am avut
doi eliminați și e greu să ți pasul cu o echipă bună atunci când ai
doi oameni mai puțin. Arbitrajul a fost bun, penalty-ul și
eliminarea din prima repriză au fost corecte”.
(Valentin Negoiță, antrenor Fortuna Covaci)