Deplasați la Baia Mare cu pripriile mașini, jucătorii de la FC Bihor n-au rezistat fără gol primit nici măcar un minut pe gazonul greu al stadionului „Viorel Mateianu”. Încă din start, suprafața de joc mocirloasă a pus mari probleme celor două echipe. Așa s-a întâmplat la prima acțiune la poartă a FCM-ului, atunci când după ce tânărul fundaș dreapta al bihorenilor Cacovean a respins, mingea s-a oprit în nămol, la 16 metri, exact în fața lui Codin, care a șutat imparabil și a deschis scorul cu ajutorul barei transversale. Era 1-0 și nu trecuse decât un minut de joc.
Nici nu s-au dezmeticit prea bine că orădenii s-au trezit din nou cu mingea în plasă. Defensiva aliniată de Dan Mănăilă a fost surprinsă din nou, de această dată în urma unei lovituri de colț, și Bogdan Străuț puncta din careul mic pentru 2-0 în minutul 9. Pop putea majora scorul mult mai devreme, însă loviturile sale cu capul din minutele 13 și 14 s-au dus peste transversala porții lui Egri. Nu a mai rătat însă Sergiu Oltean, fostul căpitan al echipei bihorene, care a făcut 3-0 în minutul 21, în urma unei gafe a fundașilor adverși.
FC Bihor a avut șansa să reducă din handicap în minutul 25, când Lorincz a scăpat singur cu Ormenișan, însă șutul său de la aproximativ 11 metri a fost încetinit de nămol după ce goalkeeperul a scăpat mingea, iar un fundaș repliat a degajat din fața liniei porții. Au urmat apoi câteva minute bune în jocul orădenilor. Mingea expediată de Trabalka (28) a fost reținută lângă bară, la fel s-a întâmplat și la șutul lui Andor (33) din marginea careului. În replică, Egri s-a opus unui nou gol, la mingea trimisă de Păcurar din marginea careului mare.
Băimărenii i-au liniștit repede însă pe cei de la FC Bihor. În minutul 36 scorul a devenit 4-0, după ce Codin a șutat de pe stânga la colțul lung, dar mingea s-a oprit în fața porții, de unde Sîrbu, venit din urmă, a trimis-o în plasă. Atacurile gazdelor au continuat și după acest gol, iar în minutul 39, Balaure a centrat de pe stânga, Vasile Pop a reluat din fața porții, dar mingea s-a dus în bară. Totuși, scorul la pauză a fost 5-0, după ce, în minutul 44, Arsene l-a faultat în careu pe Păcurar, iar Răzvan Lupu a transformat lovitura de la 11 metri.
Curajoși, dar impreciși în fața porții
În ciuda scorului, jucătorii de la FC Bihor au continuat să joace deschis și în partea a doua. Au jucat mult mai curajos și ceva mai atent în apărare, iar în minutul 55 Sulea a ratat o ocazie uriașă. Andor a centrat perfect de pe stânga, iar atacantul orădean, din 4 metri, singur cu portarul, a reluat milimetric pe lângă bară. Apoi, în minutul 59, Andor a șutat de la marginea careului, puțin pe lângă poartă, pentru ca zece minute mai târziu, Egri să se remarce în poarta orădeană după o lovitură liberă bine executată de Ignea, de la 18 metri. În replică, FC Bihor a avut o nouă ocazie uriașă, prin Sulea, în minutul 75, când acesta a scăpat din nou singur cu Ormenișan, l-a driblat, mingea s-a oprit în mocirlă, iar când să trimită spre poarta goală au apărut fundașii băimăreni care au respins in extremis.
Jocul frumos, cu ocazii spectaculoase a continuat și la poarta orădeană, în pofida terenului tot mai greu, iar în minutul 83, Răzvan Egri a scos din nou foarte bine reluarea lui Florin Ilie, din interiorul careului. Totuși, în minutul 87, tânărul goalkeeper bihorean nu a mai putut face nimic, după ce Vasile Pop a centrat perfect de pe dreapta, iar, din 6 metri, Ilie a majorat scorul la proporții de tenis. Atât a fost și rezultatul final, care a coborât echipa orădeană pe loc retrogradabil direct, iar pe băimăreni i-a reinstalat în fruntea seriei, acolo unde vor ierna până la reluarea campionatului în primăvară.
Mănăilă: „Ultimele cinci partide au venit ca un ciocan pentru acești băieți”
„Din punctul meu de vedere, ultimele cinci partide au venit ca un ciocan pentru acești băieți, pentru toată lumea. Au dus, pe perioada cât au fost terenuri bune, jocuri bune, au avut încă un pic de energie acumulată, dar această ultimă lună a fost crunt, pe niște terenuri execrabile, niște jocuri în condiții care nu pot fi descrise. Felicit pe cei din conducere, îi felicit pe băieți, pentru că nu au îngropat pe FC Bihor, pentru modul de a reuși această performanță, de a termina campionatul din punct de vedere economic. Sunt convins, dacă se vor găsi surse de finanțare, cu o bună pregătire, cu o împrospătare destul de serioasă a lotului, se va putea atinge obiectivul echipei, de a rămâne în Liga a II-a”, a declarat, după joc, citat de ebihoreanul.ro, antrenorul formației FC Bihor, Dan Mănăilă.
Fodor: „A fost un an pe care sper să-l uit cât mai repede”
„Din păcate jucăm de două săptămâni pe asemenea suprafețe, în loc să jucăm în septembrie și octombrie. Un rezultat, poate, puțin cam dur, dar meritat pentru Baia Mare. Îi felicit, le urez succes în continuare. Nu am ce să le reproșez nimic băieților, în condițiile în care suntem. A fost un an pe care sper să-l uit cât mai repede, un an în care am avut parte de un colectiv fantastic. Sunt jucători care n-au luat salariu de zece luni și n-a depus unul memoriu la Federație. Sper la anul să rezolv situația sponsorizării sau a unui investitor, dacă nu, eu zic că această echipă nu va mai continua”, a declarat, la rândul său, președintele clubului FC Bihor, Mircea Fodor.
Andor: „Nu am depus niciun memoriu pentru că am dorit în primul rând să jucăm pentru echipă și-n al doilea rând pentru noi”
„Din păcate, a fost un meci foarte dureros pentru noi, având în vedere rezultatul care s-a consemnat pe tabelă. Având în vedere terenul greu, atât am putut să dăm noi astăzi. Ne cerem scuze suporterilor și fanilor din Oradea. A fost foarte greu acest an, fără bani, fără condiții, dar fiecare a putut să se motiveze în felul lui ca să joace cât mai bine, pentru a avea un viitor de aici sau, probabil, din iarnă se vor schimba lucrurile și aici. Vom vedea ce va fi. Nu am depus niciun memoriu, pentru că am dorit în primul rând să jucăm pentru echipă și-n al doilea rând pentru noi, iar prin asta am dovedit că avem caracter”, a precizat și căpitanul formației FC Bihor, Cristian Andor.
FCM BAIA MARE 6
FC BIHOR ORADEA 0
Codin ‘1, Bg. Străuț ‘9, Sg. Oltean ’21, C. Sîrbu ’36, Rz. Lupu ’44 – pen., Fl. Ilie ’87
Ormenișan – Bg. Străuț (Duruș ’46), Sg. Oltean, Fl. Ilie, Rz. Lupu – C. Sîrbu (Ster ’55), A. Ignea, Păcurar, Balaure – V. Pop, Codin (V. Giurgiu ’67)
Rezerve neutilizate: Bota – Hodor, Leonte, D. Munteanu
Antrenor: Dorin Toma
Egri – Cacovean, Remeș, Țoca, Mintaș, Arsene (Junc ’46) – Magda, N. Lorincz – Sulea (Sereș ’80), Andor – Trabalka (Novak ’46)
Rezerve neutilizate: Kiraly – Chira, A. Coroian, Negrea
Antrenor: Dan Mănăilă
Stadion: „Viorel Mateianu” (Baia Mare); Arbitru: Paul Unimatan (Zalău); Asistenți: Ovidiu Arușoaie și Florin Mihai Cosma (ambii din Piatra Neamț).
Foto: FC Bihor