FCU: „Nu ne vor galeria în stadion!”. CSU: „Le vom da bilete gratuit”

Mihai Andries 15 Nov. 2013, 17:43 Campionat
FCU:

Biletele de intare la derbyul oltean dintre CSU Craiova și FCU Craiova, programat pe 23 noiembrie pe stadionul „Ion Oblemenco”, au încins spiritele în Bănie.

Într-un mesaj postat vineri pe facebook, președintele lui FC U Craiova, Marcel Iancu, i-a acuzat dur pe rivalii din oraș. Am solicitat clubului CSU Craiova contracost un numar de 6000 bilete in PELUZA SUD pentru suporterii noștrii. Bineînțeles că am fost refuzați,cu scopul vădit de a împiedica galeria să încurajeze echipa pe stadionul Ion Oblemenco. Din aceleași considerente,au pus în vânzare doar 5.000 de bilete, deși capacitatea stadionului este de peste 30.000 de locuri”, scrie Iancu.

„Scoatem la vânzare 18.000 de bilete”

Pavel Badea, managerul lui CSU Craiova, vine însă cu o altă variantă. „În primul rând nu este adevărat că au cerut 6.000 de bilete, pentru că nu avem nicio comunicare cu ei. Conform regulamentului FRF, pot primi o cotă egală cu 5 la sută din capacitatea stadionului. Peluza Sud este închisă de la începutul sezonului și așa va rămâne și la acest joc. Rămân așadar în jur de 18.000 de bilete pe care sperăm să le epuizăm. Vrem să jucăm cu un stadion plin„, a declarat Badea.

Îi atrag pe suporteri

Managerul de la CSU a făcut un și un anunț care sigur îl va enerva pe Adrian Mititelu. „Vom da bilete gratis celor din galeria oaspeților. Sunt craioveni și noi suntem convinși că mai devreme sau mai târziu își vor arăta încrederea față de proiectul nostru. Avem un proiect frumos, viabil, care e făcut pentru fotbalul craiovean, pentru toți fanii olteni. Aș vrea ca oamenii să știe că proiectul nostru este unul privat, fără nicio legătură financiară cu primăria”, a mai spus Badea.

Biletele se vând numai online

Pentru a se proteja însă de posibilele incidente, cei de la CSU au decis ca toate biletele să se vândă online. „Cei care vor să-și cumpere bilete o pot face numai pe internet. Acolo fiecare trebuie să-și prezinte datele de identificare, scaunele sunt numerotate, astfel că în orice moment vom avea posibilitatea să-l identificăm pe cel care ar putea crea probleme. Noi sperăm să nu fie cazul și să oferim un spectacol sportiv din care cel mai bun să câștige”, a încheiat Badea. Un bilet la meci costă 15 lei.

 

Articol scris de Alexandru ENCIU

Mihai Andries 15 Nov. 2013, 17:43 Campionat
Pe aceeași temă