FC Clinceni – CSMS 0-3. Ieșenii câștigă lângă Capitală și se distanțează pe primul loc

Marius ANGHEL 02 May. 2014, 09:30 Campionat
FC Clinceni - CSMS 0-3.** Ieșenii câștigă lângă Capitală și se distanțează pe primul loc

CSMS Iași are ocazia să mai scape de un adversar în lupta pentru promovare. Cu o victorie astăzi la Clinceni, echipa lui Marius Lăcătuș s-ar distanța la opt puncte față de ilfoveni și aproape sigur n-ar mai avea emoții din partea lor. Totuși, acesta ar fi scenariul preferat de toți fanii ieșenilor, însă echipa lor favorită nu va avea o misiune ușoară împotriva trupei fraților Karamyan.

FC Clinceni nu mai are voie să facă pași greșiți pentru a mai spera la promovare, drept dovadă și șocul pe care conducătorii acestei echipe au vrut s-o creeze prin demiterea lui Valentin Bădoi. Totuși, șocul n-a fost prea mare având în vedere că nu s-a adus un antrenor de afară și se va merge în continuare pe un om din staff, în persoana directorului sportiv Marcel Abăluță, care are și carnet de antrenor și care îl va avea drept consilier pe Ciprian Urican

Cine va profita mai mult după meciul din etapa a III-a a play-off-ului vom vedea la final, în jurul orei 13:00.

Partida ce se va disputa pe Arena 1 din Clinceni și va începe de la ora 11:00 va fi arbitrată de George Cătălin Găman (Craiova), acesta urmând a fi ajutat de la cele două tușe de asistenții Stelian Slabu (Brașov) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºClinceni: Bolboașă – Vențer, Nițu (cpt.), Vițelaru, Art. Karamyan – Olariu, Pușcaș, Bg. Pătrașcu, Arm. Karamyan – Kone, I. Roșu
Rezerve: C. Lungu – Al. David, V. Rusu, V. Tătar, Konyeha, C. Dedu, Marciuc
Antrenor: Florentin Rădulescu

â–ºIași: Caparco – Bosoi, O. Mihalache, Fl. Plămadă, Țigănașu – Herghelegiu, Olah (cpt.), Mug. Dedu, L. Mihai – Al. Crețu, Pălimaru
Rezerve: A. Bălan – Vișa, Novac, Vladu, Călugăru, L. Dobre, Onofraș
Antrenor: Marius Lăcătuș

â–ºMin 90+3 Final. Ieșenii câștigă un meci foarte important pe terenul uneia dintre contracandidatele la promovare. CSMS s-a distanțat la opt puncte față de locul patru ocupat de FC Clinceni.

â–ºMin 87 Novac șutează puternic pe centrul porții, de pe la 16 metri, Bolboașă reține fără emoții

â–ºMin 84 ⇔ Iese Liviu Mihai, intră Onofraș

â–ºMin 80 ⇔ Iese Mugurel Dedu, intră Novac

â–ºMin 77 Konyeha pătrunde pe partea stângă și șutează de la 25 metri la colțul lung, însă pe lângă poartă

â–ºMin 75 ⇔ Iese Olariu, intră Konyeha

â–ºMin 67 Kone ia galben pentru proteste

â–ºMin 60 ⇔ Iese Arman Karamyan și intră Vlad Rusu

â–ºMin 59 0-3 Olah înscrie din penalty cu un șut puternic pe mijlocul porții. Bolboașă plonjase în stânga

â–ºMin 58 Penalty pentru Iași. Vladu este faultat de Olariu. Găman a dat inițial lovitură liberă la marginea careului, dar s-a răzgândit asupra deciziei și a acordat penalty

â–ºMin 51 Herghelegiu are o cursă personală în dreapta, intră în careu, pasează la colțul lung lui Pălimaru, care, singur cu portarul, trage în Bolboașă și mingea iese în corner

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 ⇔ Iese Nițu și intră Marciuc

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 39 0-2 Liviu Mihai șutează fără speranță de la 20 metri în vinclul din dreapta lui Bolboasă

â–ºMin 37 0-1 Pălimaru câștigă duelul aerian cu Nițu și înscrie cu o lovitură de cap, de la șase metri, după o centrare din dreapta a lui Crețu

â–ºMin 29 Același Roșu centrează lung din dreapta pentru Kone, care, din cădere, a reluat pe poartă, iar Caparco a respins în transversală

â–ºMin 25 Roșu a șutat din interiorul careului de la 12 metri, Caparco a reținut la colțul lung

â–ºMin 22 ⇔ Intră Vladu și iese Țigănașu

â–ºMin 18 Pălimaru trage de la 18 metri central peste vinclul din stânga lui Bolboașă

â–ºMin 15 În tribunele stadionului din Clinceni și-a făcut apariția și Claudiu Niculescu, antrenorul demisionar al echipei CSM Râmnicu Vâlcea

â–ºMin 7 Liviu Mihai îi pasează pe culoar, în stânga, lui Crețu, acesta trage la colțul scurt, acolo de unde Bolboașă respinge cu piciorul în corner. Faza fixă rămâne fără rezultat, ilfovenii respingând

â–ºMin 1 A început partida

Marius ANGHEL 02 May. 2014, 09:30 Campionat
Pe aceeași temă