FC Botoșani și-a respectat blazonul învingând CS Otopeni și reducându-le șansa la promovare

Marius ANGHEL 26 May. 2013, 13:00 Campionat
FC Botoșani și-a respectat blazonul** învingând CS Otopeni și reducându-le șansa la promovare

FC Botoșani și-a respectat blazonul de lider și nou-promovată odată cu victoria în fața Otopeniului. Echipa moldoveană s-a impus cu 2-0 și continuă să fie neînvinsă în returul campionatului. Cu această înfrângere, CS Otopeni a căzut pe locul trei și și-a redus șansele la promovare.

Mai mult cu gândul la festivitatea de premiere de la finalul jocului, jucătorii liderului Seriei I au răsplătit spectatorii ce au venit să-i vadă pentru ultima dată pe teren propriu în Liga a II-a cu o victorie în fața locului secund. Primul gol al întâlnirii a căzut greu, la ultima fază a primei reprize, atunci când Vașvari a executat de sub portar, de la 30 de metri, o lovitură liberă. Imediat după ieșirea de la cabine, nou-promovata a majorat scorul după o combinație frumoasă între Păcurar și Vraciu, finalizată simplu din 6 metri de Cârjan. A fost al 11-lea gol al golgheterului lui FC Botoșani, care anunța după terminarea jocului că și-a depășit obiectivul personal pe care și-l propusese odată cu transferul său în iarnă de la Dunărea Galați. De partea cealaltă, golgheterul Otopeniului și al campionatului, cu 18 reușite, n-a mișcat pe teren străin.

Vali Bordeanu s-a retras în glorie

Jocul dintre FC Botoșani și CS Otopeni, scor 2-0, a consemnat și momentul de retragere al lui Valeriu Bordeanu. Fundașul a pătruns pentru ultima dată pe teren, din postura de jucător, în minutul 67, atunci când l-a înlocuit pe Cârjan. În pauza întâlnirii de ieri, Bordeanu le-a mulțumit spectatorilor și a ținut un discurs.

FC BOTOȘANI
CS OTOPENI
2-0

Vașvari ”45, Cârjan ”48

Petache – Patache, C. Dinu (cpt.), I. Ursu (Taban ”82), Acsinte – Păcurar, M. Croitoru, Vașvari, Vraciu (I. Matei ”77) – Cârjan (V. Bordeanu ”67), Hadnagy
Antrenor: Cristian Popovici

Bucuroiu – C. Marin, Vătavu, B. Dumitru – Bardu (G. Ion ”62), Cl. Dumitrescu, G. Marcu (D. Prodan ”80), S. Pană, G. Ghiță (Cocîrlă ”59) – Pălimaru (cpt.), Mug. Dedu
Antrenor: Viorel Ion

Articol și foto de Eduard BLAGA

Marius ANGHEL 26 May. 2013, 13:00 Campionat
Pe aceeași temă