Deși a evoluat foarte bine, FC Bihor a trebuit să se recunoască învinsă sâmbătă, la Reșița, în primul joc oficial din noul an. Fotbaliștii bihoreni au cedat cu 0-1 meciul disputat pe stadionul Mircea Chivu în fața formației Metalul, de pe locul al doilea al clasamentului. Cel puțin în acest joc, însă, echipa gazdă nu a arătat ca o fruntașă a clasamentului.
FC Bihor a controlat prima parte a disputei și și-a creat cele mai clare ocazii de poartă, în timp ce primul șut pe poartă a gazdelor a venit abia în minutul 33. Unicul gol al partidei a fost marcat în repriza a doua, în minutul 62, de Istvan Szabo. După primirea golului, FC Bihor a rămas în 10 jucători, pentru că mijlocașul defensiv Țoca a primit două cartonașe galbene într-un interval de doar 10 minute, iar în minutul 66 a fost eliminat.
Cu toate acestea FC Bihor a fost aproape de egalare chiar în finalul partidei, când a ratat cea mai clară ocazie de gol prin Cr. Cigan, în minutul 86. Atunci, după o lovitură liberă executată de la 25 de metri, Cigan, din 6 metri și singur cu portarul, a reluat cu capul însă goalkeaperul reșițean a scos miraculos.
„Din punctul meu de vedere am făcut un joc bun până în minutul 60, un joc în care ne-am făcut simțită prezența foarte bine pe teren. Până în acel moment, echipa gazdă n-a avut nicio ocazie de gol, băieții au arătat o atitudine foarte bună. Of-ul cel mare este însă că nu am reușit să înscriem din ocaziile mari pe care le-am avut. Deși am evoluat mai bine de 25 de minute în 10 oameni, noi tot am mai avut ocazii de a înscrie”, a declarat, pentru fcbihor.ro, antrenorul echipei orădene, Călin Cheregi.
FC Bihor a evoluat în următoarea formulă: Fildan – Mihuț (Zanardini ”72), Fl. Lazăr (cpt.), Bactăr, Letan – Fl. Pop, Țoca, Cuc (Haș ”77), Andor (Sorian ”68) – Ember, Cigan. Rezerve neutilizate: Sălăjan – Pascariu, Sz. Lukacs, Ludușan.
Astfel, FC Bihor nu a obținut niciun punct în primul joc al noii stagiuni, dar totuși rămâne pe poziția a noua a clasamentului cu 14 puncte.