După o serie de cinci egaluri consecutive, FC Argeș vrea să cunoască din nou gustul victoriei. Echipa din Trivale va disputa, în acest weekend, o nouă etapă de campionat, iar alb-violeții nu concep să mai facă pași greșiți. Echipa pregătită de Iordan Eftimie va întâlni, sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare, pe CS Balotești, un adversar accesibil la prima vedere.
Piteștenii au nevoie de victorie ca de aer și speră să o obțină în această deplasare. Meciul cu ilfovenii este unul de totul sau nimic pentru gruparea din Trivale și contează pentru runda cu numărul 15 a acestei ediții de campionat. FC Argeș ocupă locul 9 în clasament, cu cele 19 puncte acumulate, în timp ce formația CS Balotești se situează pe locul 18, cu cele 11 puncte strânse până acum.
Partida este una capitală pentru ambele echipe. Ilfovenii doresc să iasă din zona retrogradării, în timp ce piteștenii vor să se distanțeze de zona nisipurilor mișcătoare. FC Argeș abordează această partidă după o remiză contra liderului campionatului, AFC Hermannstadt, în timp ce Baloteștiul a înregistrat tot o remiză, dar în deplasarea de la Brăila, unde se câștigă foarte greu.
Iordan Eftimie, antrenorul piteștenilor, consideră că a venit vremea ca echipa pe care o pregătește să cunoască gustul victoriei: „Ne așteaptă un meci dificil. Situația din clasament reflectă valoarea echipei la momentul ăsta. Va fi un meci greu și din cauza terenului care este destul de prost. Am văzut două jocuri ale lor în aceste zile. Eu sper și am încredere că vom face un joc bun la Balotești și vom veni de acolo cu cele trei puncte. Văzând valoarea celor două echipe, noi suntem peste ei la momentul acesta. Ar cam fi momentul și ar trebui să venim cu o victorie din această deplasare. Am încredere în jucători că vor face tot posibilul să câșÂtigăm acest meci”.
Tehnicianul vrea ca elevii săi să facă uitat cât mai repede meciul cu liderul Hermannstadt: „După meciul cu Sibiul eram și eu supărat. Și băieții erau la fel. Ne-am dorit să câștigăm meciul. Nu am făcut un joc rău. Atunci când antrenorul echipei oaspete e mulțumit cu punctul pe care l-a luat aici, nu poți să spui că am făcut un joc rău. Dezamăgirea noastră este că nu îndrăznim și nu încercăm să punem probleme mai mari adversarului. Se putea mai mult și la acest meci. Dacă noi marcam la ocazia lui Grecu, poate altfel era situația. Altul era randamentul jucătorilor. Din dorința asta mare pe care o avem la fiecare meci obținem puține lucruri. Vom vedea în continuare ce va fi”.
Șerbănică: „Mergem să câștigăm”
Fundașul Danuț Șerbănică nu concepe decât victoria în partida de sâmbătă cu CS Balotești: „Ne așteaptă un meci foarte dificil pe un teren greu, însă mergem la victorie. Sper să câștigăm cele trei puncte pentru a putea urca în clasament. Ne dorim ca la fiecare etapă să acumulăm puncte și să ajungem cât mai sus. Venim după o serie de egaluri în care am avut ocazii de a marca. În meciul cu Clinceniul am ratat foarte mult. La fiecare meci avem ocazii de gol, dar nu o băgăm în poartă. Cu siguranță vom marca și vom câștiga punctele necesare pentru a urca în clasament”.
Vișa, incert
În afară de Robert Grecu, care nu va evolua împotriva celor de la Balotești din cauza eliminării cu Hermannstadt, tehnicianul argeșean se confruntă și cu alte probleme medicale: „În afară de Robert care este suspendat, vom vedea ce va fi și cu Vișa. A început de curând antrenamentele după ce a ieșit cu glezna umflată la meciul cu Sibiul. Vom vedea dacă ne vom putea baza pe el la acest meci. În rest toți jutorii sunt apți”.
Revin Albu și Bîzan
În meciul cu CS Balotești, antrenorul Iordan Eftimie va putea conta și pe fotbaliștii care au avut probleme medicale. „Au revenit la antrenamente și cei care au avut problema cu conjunctivita. Este vorba de Albu și Bîrzan care nu au jucat în ultimele partide. Sper ca până sâmbătă să fie toți apți ca să mă pot baza pe ei. Fiecare trebuie să-și aducă aportul iar atunci când intră în teren să-și câștige locul de titular”, a spus tehnicianul.
Articol scris de Marius DUINEA