A spus-o la finalul meciului câștigat cu Universitatea Cluj și o repetă și acum, înaintea deplasării la Aerostar Bacău. Emil Săndoi își dorește doi noi jucători la FC Argeș, pentru a completa lipsa celor care au probleme medicale, iar conducerea clubului e pe punctul de a-i îndeplini cerința. Echipa piteșteană e în discuții avansate cu doi fotbaliști experimentați care au evoluat și în Liga 1, însă cărora antrenorul nu le-a anunțat numele. Aceștia se pregătesc deja cu lotul.
„Jucătorii respectivi au avut o primă discuție cu cei din conducerea clubului. Ei au și evoluat în jocul amical de miercuri împotriva echipei de juniori a clubului nostru. Este clar că vor să vină să ne ajute, dar trebuie să-i ajutăm și noi pe ei. Discuțiile sunt foarte avansate. A rămas să se clarifice lucrurile zilele următoare. Ei o să rămână la Pitești în programul de antrenament. Sper ca lucrurile să se rezolve până ne întoarcem noi de la Bacău sau imediat după ce ne vom întoarce să semneze contractele. Avem mare nevoie de întăriri. Suntem în criză acută de efectiv. Sunt chestii palpabile. Credeți că noi la meciul de sâmbătă nu am vrea să-i avem pe toți apți? Pe Turda, Gugu, Nilă, Năstăsie și Stan să fie 100%. Nu-i avem, din păcate. Nu vrem să facem niște transferuri doar de dragul de a face niște transferuri. Echipa chiar are nevoie de acești jucători. Gândiți-vă că nu a trecut decât o treime din această parte a sezonului. Mai avem încă 14 jocuri. Noi deja avem cinci probleme de sănătate. Două dintre ele s-au rezolvat în proporție de 90 sau 95%. Din punctul ăsta de vedere chiar este o criză acută de efectiv. Ar fi păcat până la urmă să nu speculăm această oportunitate. Sunt jucători de mijlocul terenului, fotbaliști ofensivi. Cam ce ne interesează și pe noi să avem mai multe soluții în ofensivă. Atunci când facem unele schimbări, trebuie să venim cu plusuri și nu cu minusuri. Și jucătorii respectivi vin după pauze. Unul dintre ei nu a jucat de aproape an de zile un meci oficial, iar celălalt are 4 sau 5 luni de pauză. Și ei au nevoie de o perioadă mai mare de adaptare. Nu pot intra așa peste noapte. În primul rând trebuie să ajungă la zi cu pregătirea fizică. De integrare nu cred că este nevoie. Năstăsie se înțelege cu ei chiar după un singur antrenament pe care l-a făcut cu ei. Poate și noi de asta am apelat la jucătorii respectivi. Contează foarte mult și calitățile celor care îi avem noi în echipă. Cei care îi vom aduce trebuie să se plieze pe sistemul nostru. Așa cum am încredere în toți jucătorii pe care îi am acum la dispoziție, sunt sigur că voi spune același lucru și despre cei doi fotbaliști pe care intenționăm să îi luăm”, a declarat Emil Săndoi.
FC Argeș, aflată pe locul 5, cu 15 puncte, joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Bacău, cu Aerostar.