FC Argeș a dominat, dar nu a câștigat

17 Oct. 2011, 11:24 Campionat
FC Argeș a dominat,** dar nu a câștigat

Sâmbătă dimineața, stadionul „Nicolae Dobrin” a fost gazda partidei dintre FC Argeș și FC Bihor Oradea, confruntare contând pentru etapa a IX-a din Liga a II-a la fotbal. Jocul a fost unul dominat de către argeșeni, care au avut mai multe oportunități de a marca, dar din păcate tabela de marcaj a rămas intactă până la finalul celor 90 de minute.

Prima parte a jocului a fost una în care ambele echipe au riscat foarte puțin și nu-i de mirare că în primele 45 de minute am putut nota o singură ocazie mai clară de a marca. Monel Cârstoiu a șutat, dar mingea a fost respinsă în față de portarul orădenilor și cam atât cu prima repriză, asta dacă nu punem la socoteală și o șansă pentru orădeni. O lovitură liberă executată de către Sfârlea putea să-i aducă în avantaj pe oaspeți, mingea fiind respinsă în față de Croitoru, dar de acolo Florian era în poziție de afară din joc și oricum cu poarta goală, acesta a trimis mingea peste poartă.

Repriza secundă a fost una dominată teritorial de către argeșeni, dar care au avut și neșansă în multe momente. Balul ratărilor din partea secundă a fost deschis de șutul foarte bun trimis de la 25 de metri de Monel Cârstoiu, mingea fiind respinsă cu greu în corner de către portarul advers. Tot în urma unei lovituri de colț, Ivănică a reluat cu capul, dar mingea s-a dus pe lâng poarta adversă. O bună oportunitate a fost irosită și de către Alexandru Răuță, dar șutul său din interiorul careului s-a dus mult peste poarta oaspeților.

O ultimă ocazie de gol a fost irosită de către Wallace, dar numai că devierea sa cu capul nu l-a păcălit pe portarul advers. Piteștenii puteau beneficia și de o lovitură de la 11 metri în finalul partidei la o intervenție la limita regulamentului produsă asupra lui Rover Cârstea, dar până la urmă jocul dintre cele două echipe s-a terminat la egalitate scor 0 – 0.

Vulturii au intrat în zodia egalurilor

Jucătorii echipei FC Argeș au cam uitat gustul victoriei în ultimele etape de campionat. În primele șase runde ale sezonului, piteștenii au obținut patru victorii, dar numai că lucrurile nu au mai stat la fel de bine și în ultimele trei dispute. Din ultimele trei partide, elevii lui Viorel Dumitrescu au obținut tot atâtea puncte.

Seria meciurilor terminate la egalitate a fost deschisă de acel 2 – 2 de pe propriul teren cu cei de la Arieșul Turda, după care a urmat un alt 2 – 2 la Râmnicu Vâlcea, acolo unde piteștenii au fost egalați în final de meci. Alb-violeții nu au putut pune punct acestor remize în ultima etapă, pentru că au scos tot un singur punct și în jocul de pe teren propriu cu FC Bihor.

Pentru piteșteni urmează o deplasare pe terenul celor de la ALRO Slatina.

sursa: Ziarul Top

17 Oct. 2011, 11:24 Campionat
Pe aceeași temă