Echipa constănțeană a lăsat o bună
impresie în cel mai greu meci din deplasare de până acum, jucat în
fieful viceliderei Săgeata. Atitudinea arătată de „marinari” și
realizările din timpul partidei dau speranțe că, sub bagheta lui
Sdrobiș, se poate naște o nouă formație a Farului de luat în
seamă.
Învinși, dar
aplaudați!
Așa au sfârșit „marinarii” meciul
de la Năvodari, o nouă partidă pe placul fanilor Farului, care au
apreciat determinarea lui Câmpeanu și compania și au sărit în sus
la fiecare dintre importantele ocazii ale constănțenilor, rămase
însă fără rezultat.
„Ambele echipe au jucat
la maximum de potențial, fără menajamente în ceea ce privește
efortul. Am arătat că, mâine-poimâine, putem deveni o echipă. Am
avut un cuvânt de spus la Năvodari. Păcat că am ieșit de pe teren
învinși, dar, s-a văzut încă o dată, atunci când Câmpeanu nu e în
ziua lui de gol, avem probleme. Ne-a lipsit prospețimea la
finalizare, contând și lipsa de experiență a copiilor, care ratează
din situații prea clare. Am început jocul cu trei jucători sub 21
de ani, Rusu, Nițescu și Lupu. La ce gândescu eu, suntem în grafic
în acest moment. Farul este o echipă în formare, care dă încredere.
Deocamdată, obiectivul nostru e menținerea în Liga a II-a, în
primele 8-10 echipe. La ora aceasta, puteam avea ușor 14 puncte.
Avem 10, dar, încet-încet, vom îmbunătăți această
zestre”, a declarat antrenorul principal al Farului,
Ioan Sdrobiș.
„A fost un meci foarte
frumos la Năvodari, însă, iarăși, nu am avut șansă. Îmi pare rău că
nu am primit penalty la acel henț în careu pe care arbitrul
asistent nu l-a văzut. Meci de meci ne confruntăm cu probleme de
arbitraj. 6-8 puncte ne-au mâncat arbitrii, însă poate că asta le e
valoarea”, a spus și patronul Farului, Giani
Nedelcu.
Exemplul
Năvodari
„Părintelui” Sdrobiș i-a plăcut ce
a văzut la Năvodari în ce privește sprijinul pe care îl primește
echipa pe plan local. Așa ar vrea să fie și la Farul.
„Visez la o implicare a tuturor în viața echipei, așa
cum e aici la Năvodari, orașul și toți factorii locali fiind în
jurul lui Aurel (n.n. – Șunda). Iar acolo
unde toată lumea conlucrează, lucrurile merg bine. De aceea și este
Săgeata pe locul doi”, a spus Sdrobiș, care a
remarcat că Farul a început să joace și în deplasare de la egal la
egal cu toți adversarii.
„Cel mai important este
să fim pe primele două locuri, promovabile, la finele
campionatului. După cum vedeți, lupta este acerbă. Sâmbătă, am
întâlnit un adversar, Farul, foarte bine organizat. Chiar dacă am
câștigat, a fost cel mai greu meci susținut de noi acasă, mai greu
poate și decât cel cu Chiajna, pe care l-am pierdut. Farul s-a
închis bine și, de câte ori a avut ocazia, și-a creat ocazii. Ioan
Sdrobiș a făcut o treabă foarte bună. Echipa noastră își face bine
datoria, acum să vedem dacă și ceilalți factori din jurul Săgeții
pot ține pasul cu noi.”, a afirmat și Aurel Șunda,
antrenor Săgeata Năvodari.
Sursa: cugetliber.ro