Zdrâncă e în conflict cu clubul, Răuță își tratează o
accidentare, iar la Preda și Alexe „marinarii” au renunțat. Dacă nu
se rezolvă problema „Zdrâncă”, singura speranță stă în refacerea
lui Răuță.
Gică Butoiu, antrenorul principal al Farului, a anunțat, ieri la
prânz, că, pentru meciul de sâmbătă, cu Steaua II, din deplasare,
nu are la dispoziție decât 11 jucători de câmp din lotul mare și
niciun portar, fiind obligat să apeleze la șase tineri din
pepinieră.
Vor absenta sigur Șt. Ciobanu (suspendat), Vajou, Buzea,
Abuzătoaie, Patriche (accidentați), portarul Zdrâncă e în conflict
cu clubul, ieri neantrenându-se, iar Giannini Munteanu acuză o
întindere musculară. Dacă Zdrâncă nu va putea fi folosit, unica
variantă pentru poartă e Răuță, care însă și el e incert, urmând un
tratament cu injecții. În caz că va fi titularizat, Răuță ar urma
să aibă rezervă un junior.
Totuși, tehnicianul Farului este optimist că, în ciuda problemelor
de lot cu care se confruntă, „marinarii” pot scoate un rezultat bun
în partida din Ghencea.
„Chiar și așa, cu doar 11 jucători de câmp în lot,
putem face față și obține victoria. Steaua II folosește mulți
copii. Sperăm ca, din sezonul viitor, situația să se schimbe în
bine la Farul. De la începutul returului, am stat într-un stres
continuu”, a spus Butoiu.
Butoiu a glumit amar când a fost întrebat care e atmosfera în acest
moment în lot: „E mai liniștită, că suntem puțini. De
abia îi găsesc pe jucători prin vestiar. La fel și la antrenament.
Încă de la începutul returului, când aveam 20 de fotbaliști, eu am
spus că vom avea probleme când vor interveni accidentările și
suspendările”.
sursa: Cuget Liber