Farul câștigă meciul cu Csikszereda și urcă în clasament. Primul gol trebuia anulat pentru offside. Ciucanii n-au marcat nici de această dată în deplasare și rămân pe loc retrogradabil

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 08 Sep. 2019, 15:49 Actualizat: 15 Sep. 2019, 15:03 Campionat
Farul câștigă meciul cu Csikszereda și urcă în clasament.  Primul gol trebuia anulat pentru offside. Ciucanii n-au marcat nici de această dată în deplasare și rămân pe loc retrogradabil

Farul a câștigat cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu FK Csikszereda și se îndepărtează de locurile retrogradabile. Viorel Lică (38) și Ionuț Stoica (74) au marcat golurile constănțenilor în fața unui adversar care a cedat toate partidele jucate în deplasare fără să înscrie vreun gol.

După o primă repriză destul de echilibrată, în care ambele echipe au avut ocazii, Viorel Lică (38) a deschis scorul cu o execuție din 10 metri, care trebuia însă anulată, deoarece Antoche era în offside și îl masca pe portarul Bordas. Până atunci însă, același portar a salvat cu piciorul din poziție de unu la unu cu Ionuț Stoica, Erdei (23) a trimis pe lângă țintă din afara careului, Alexandru Stoica (26) a reluat spectaculos dintr-o foarfecă laterală, însă Bordas a prins, iar Muțiu a salvat și el cu piciorul la șutul lui Barta.

În partea secundă, Farul a fost mult mai stăpână pe ea și a ținut pericolul departe de poarta lui Muțiu. Alexandru Stoica a avut o ocazie bună direct din lovitură liberă (54), însă Bordas a respins în față, și tot el (59) putea majora diferența când a căpat singur cu portarul, însă a trimis pe lângă. Bordas a respins din vinclu o altă minge trimisă cu efect din lovitură liberă de același Stoica (70), pentru ca în partea opusă Muțiu să salveze la un șut bun către bara a doua a lui Takacs.

Golul desprinderii a picat după un contraatac. Ionuț Stoica (74) a plecat cu mingea de la mijlocul terenului, a pătruns în careu pe stânga și a finalizat printre picioarele lui Bordas. Hodgyai (78) putea readuce în joc Csikszereda, însă mingea trimisă cu capul de el din 8 metri a picat pe plasă, iar Muțiu (85) a salvat de lângă bară puțin mai târziu.

Cu această victorie, Farul acumulează 8 puncte și urcă pe locul 11, în timp ce CSikszereda rămâne cu 4 puncte și pică un loc, pe 17, tot retrogradabil.


 

Singurul meci al zilei din campionatul Ligii 2 are loc la Constanța, pe stadionul „Gheorghe Hagi”, de la ora 13:30. Acolo se întâlnesc Farul și nou-promovata FK Csikszereda, formații aflate în partea inferioară a clasamentului și care sunt despărțite în acest moment de un punct. Totuși, trupa din Miercurea Ciuc are un meci mai puțin disputat, cel din etapa trecută, cu Petrolul.

Ianis Zicu: „Această partidă trebuie câștigată indiferent de jocul pe care îl prestăm”

Farul revine pe teren propriu după o nouă deplasare în care a luat bătaie și anunță din nou că trebuie neapărat să câștige puncte în fața propriilor suporteri. Așa a făcut-o și cu Petrolul (0-0), după ce venea cu înfrângere din meciul de la Chiajna (1-2), și așa își propune și acum, după eșecul înregistrat pe terenul liderului Turris-Oltul (0-2). Ianis Zicu se așteaptă la un meci greu, însă nu concepe alt rezultat în afară de victorie. Acesta speră ca atacanții să nu mai rateze așa cum au făcut-o până acum.

„Avem o partidă foarte grea. Dacă, până acum, am întâlnit echipe care și-au anunțat candidatura la promovarea, iar unele dintre ele au și arătat asta prin rezultate, iar altele mai puțin, acum întâlnim o echipă care este, să spun așa, de nivel mediu din Liga a 2-a, dar care ne poate pune probleme foarte mari dacă nu vom juca așa cum trebuie să o facă o echipă care joacă acasă și care vine după un rezultat negativ. Această partidă trebuie câștigată indiferent de jocul pe care îl prestăm, pentru că avem nevoie de toate cele trei puncte. Este o partidă pe care nu avem voie să o ratăm. Întâlnit o echipă care se închide foarte bine, dar este foarte periculoasă în momentul în care recuperează. Pe tranziția lor pozitivă lucrurile pot fi problematice pentru noi, dacă nu vom ști să luăm măsurile care trebuie.

Sunt cinci meciuri în care, din păcate, atacanții noștri nu au marcat. Din fericire, au avut situații de a marca, și la Turnu Măgurele, până în minutul 60, până când am controlat, zic eu, meciul în totalitate, am avut șansa să trecem în avantaj și sunt convins că apoi n-am fi pierdut acea partidă. Fără acel autogol, jocul nostru nu s-ar fi schimbat cu nimic. Din păcate, echipa a căzut după acel autogol, lucru pe care trebuie să nu-l mai facă de acum încolo. (…) Acum, lucrurile se schimbă. Să sperăm că și gazonul nostru va arăta decent la ora partidei, să putem să avem un joc colectiv foarte bun, să putem să avem ocazii să marcăm, pentru că, din nefericire, noi nu reușim să marcăm dintr-o ocazie, avem nevoie de foarte multe, a spus Ianis Zicu înaintea jocului cu Csikszereda, în care ar putea debuta mijlocașul Patrick Petre, însă în care nu-i va putea folosi pe Mitrov, Ursu și Moldovan, toți accidentați, însă acesta din urmă fără șanse să mai joace în acest an.

Valentin Suciu: „Farul este o echipă foarte imprevizibilă”

În schimb, Csikszereda vine după o pauză forțată de amânarea meciului cu Petrolul, dar nu a stat degeaba în această săptămână și a jucat un amical cu prim-divizionara Sepsi OSK, pe care l-a pierdut cu 0-2. Anterior, ultimul rezultat obținut în campionat a fost remiza de pe teren propriu cu Dunărea Călărași (scor 1-1).

Pentru Csikszereda, meciul de la Constanța, unde a ajuns de vineri, va fi primul în care va fi televizată în acest sezon. Va fi o bună oportunitate pentru jucătorii lui Valentin Suciu să se facă remarcați.

„Farul este o echipă foarte imprevizibilă, care are ascensiuni și coborâșuri în timpul jocului. Au un tânăr atacant foarte aprig, care aleardă foarte mult și care pune presiune pe fundași, foarte imprevizibil. În spatele lui se află un jucător cu experiență, care poate decide meciul în orice moment. Le cunoaștem punctele slabe și încercăm să le acordăm atenție punctelor forte, astfel încât să nu poată profita de ele. Sperăm ca ofensiva noastră să funcționeze mai bine din acest meci și așteptăm un rezultat bun. Am decis să mergem mai repede la Constanța pentru a ne obișnui cu vremea de acolo, pentru că nu este deloc ca aici. Nu mai zic că drumul de 8-9 ore. Sperăm că băieții să se refacă după această călătorie lungă, astfel încât să-și maximizeze sănătatea fizică și psihică la ora jocului”, a spus antrenorul Valentin Suciu despre întâlnirea cu Farul. În acest meci nu poate conta pe Richard Aszalos, Tamas Becze, Romaric Logon și Soufiane Jebari, în timp ce Bonifac Csonka e bun de joc.

Cele două echipe nu s-au mai întâlnit până acum într-un meci oficial, iar înaintea jocului de astăzi Farul ocupă locul 14 în Liga 2, cu 5 puncte, în timp ce FK Csikszereda e pe poziția a 16-a, retrogradabilă, cu 4 puncte, însă are un meci mai puțin disputat.

Partida care începe de la ora 13:30, pe stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța, va fi arbitrat de centralul Mihai Amorăriței (Câmpina) și de asistenții Mihai Marian Ionescu (Suseni – Argeș) și Gheorghiță Bălan (Pitești). Rezervă este Dorin Burloiu (Galați), iar observatori au fost delegați Silviu Veronel Ioan (Galați) și Florentin Barbu (Giurgiu).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 6

COMENTARIUL LIVE:

â–ºFarul: Muțiu (cpt.) – Nicola, Cană, V. Lică, Carabela – Doumbia, Antoche – Al. Stoica (Hordouan 83′), Greu (Ant. Cruceru 62′), Kanda (P. Petre 32′) – I. Stoica
Rezerve neutilizate: Udeanu – D. Toma, D. Panait, Halep
Antrenor: Ianis Zicu

â–ºCsikszereda: Bordas – Palmeș, Mitra, Lalic, Majzik – Sz. Veres, Eder Gonzalez, Barta (B. Antal 64′), Erdei (Hodgyai 67′), Bara – B. Bajko (cpt.)(M. Takacs 67′)
Rezerve neutilizate: Ljuljanovic – Raul Julia, Csuros, Corbu
Antrenor: Valentin Suciu

â–ºMin 90+5 Final de partidă. Farul se impune cu 2-0, cu golurile marcate de Viorel Lică și Ionuț Stoica. Ciucul rămâne pe loc retrogradabil și pierde al treilea meci în deplasare fără să marcheze

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 85 Muțiu are o nouă intervenție salvatoare și scoate în corner o minge trimisă lângă bara din dreapta sa

â–ºMin 83 Ultima schimbare și ia Farul. Iese Alexandru Stoica și intră Denis Hordouan

â–ºMin 78 După o centrare lungă din dreapta, Hodgyai reia cu capul din 8 metri, însă mingea pică pe plasa porții

â–ºMin 74 2-0 Farul scapă pe contraatac de la mijlocul terenului, Ionuț Stoica pătrunde în careu pe stânga și trimite printre picioarele lui Bordas din 8 metri, după ce trei fundași veniseră din spate să-l blocheze

â–ºMin 73 Takacs trage din colțul dreapta al careului către bara a doua, iar Muțiu respinge salvator în corner. Faza fixă e din nou periculoasă la poarta Farului, iar Carabela respinge cu capul peste propria poartă

â–ºMin 72 Laszlo Hogdyai și Alexandru Stoica primesc cartonașul galben pentru o îmbrânceală pentru minge în marginea careului, la un aut pe care ciucanul voia să-l bată

â–ºMin 71 Petre centrează dintr-un corner de pe dreapta, Lică reia pe poartă din centrul careului, iar Bordas reține pe centru

â–ºMin 70 Alexandru Stoica bate înalt o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, mingea ia efect și se îndreaptă către vinclul colțul lung, iar Bordas respinge cu greutate în corner

â–ºMin 67 Dublă schimbare la echipa din Miercurea Ciuc. Ies Carlo Erdei și Barna Bajko și intră Laszlo Hogdyai și Martin Takacs

â–ºMin 64 Suciu schimbă și el. Iese Norbert Barta și intră Barna Antal

â–ºMin 62 O nouă schimbare la Farul. Iese Răzvan Greu și intră Antonio Cruceru, jucător care a fost eliminat de două ori în acest debut de sezon

â–ºMin 59 Antoche pasează peste apărare pentru pătrunderea lui Alexandru Stoica, care preia în stânga și trage cu piciorul stâng din 10 metri pe lângă poartă. Publicul oftează

â–ºMin 57 Eder Gonzalez prinde un șut bun de la 22 de metri ușor lateral dreapta, iar Muțiu reține

â–ºMin 54 Alexandru Stoica bate pe lângă zid lovitura liberă de la 25 de metri central, iar Bordas respinge în față

â–ºMin 53 Patrick Petre are o pătrundere în centru, e busculat de Slobodan Lalic, care primește cartonașul galben

â–ºMin 50 Nicola centrează din dreapta careului, Lalic respinge cu spatele, iar mingea se duce peste Petre, urcat în careul mic

â–ºMin 48 Patrick Petre bate în zid o lovitură liberă de la 33 de metri central, mingea îi revine, apoi pasează lobat în careu, în dreapta, acolo de unde Alexandru Stoica are un șut-centrare, însă trimite pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 45+2 Pauză la Constanța. Farul conduce la limită, cu 1-0, cu un gol care trebuia anulat de arbitru

â–ºMin 45+2 Madikaba Doumbia primește și el cartonașul galben după ce îl lovește pe Lalic în grupul format în fața careului în așteptarea executării unei lovituri libere din stânga

â–ºMin 45  Prima repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 45 Răzvan Greu primește cartonașul galben după ce intră tare, din spate, la mijlocul terenului, asupra lui Veres

â–ºMin 42 Bajko trimite cu capul din fața careului mic peste poartă, după o centrare dintr-o fază fixă din stânga

â–ºMin 38  1-0 Patrick Petre centrează din lovitură liberă din dreapta careului în partea opusă, acolo unde Viorel Lică reia cu latul și înscrie lângă bara colțului lung. Însă în fața portarului, în poziție de offside, era Antoche, care s-a și tras în lateral pentru a nu fi lovit de minge. Arbitrul trebuia să anuleze golul, pentru că Antoche l-a mascat pe portar și era în offside

â–ºMin 37 Norbert Barta protejează o minge cu mâine pe sus, îl lovește pe Nicola, iar arbitrul se lasă impresionat de vătăturile faristului și acordă lovitură liberă și cartonaș galben

â–ºMin 34 Alexandru Stoica bate lung în careu o lovitură liberă din dreapta, se respinge în față, Doumbia reia cu capul pe poartă, iar Bordas reține

â–ºMin 32  Ianis Zicu face prima schimbare. Iese Boda Kanda, huiduit copios de public, și intră Patrick Petre. Kanda pleacă direct la vestiar

â–ºMin 30 Palmeș centrează din dreapta către bara a doua, Barta urmărește singur și reia din săritură din 4 metri la prima bară, iar Muțiu scoate cu piciorul în față, evitând golul

â–ºMin 26 Centrare din dreapta, Alexandru Stoica reia dintr-o foarfecă laterală din interiorul careului, însă Bordas prinde fără probleme pe centrul porții

â–ºMin 25 Nicola are o acțiune personală în viteză în flancul drept, pasează înapoi în centru pentru Antoche, care preia și trage din nou mult peste poartă. Publicul e din nou nemulțumit

â–ºMin 23 Kanda pierde mingea, Carlo Erdei recuperează și trage de la 25 de metri pe lângă poarta lui Muțiu. Spectatorii îl apostrofează pe Kanda

â–ºMin 22 Erdei centrează din dreapta careului, Veres reia cu capul din 8 metri lateral dreapta, însă trimite pe lângă prima bară

â–ºMin 15 Antoche vine din spate și trage din alergare de la 25 de metri mult peste poartă

â–ºMin 12 Bara preia larg pe linia de 16 metri, se pregătește să tragă, însă Alexandru Stoica vine din spate și respinge în corner. Faza fixă nu e periculoasă la poarta constănțenilor

â–ºMin 11 După un corner bătut din stânga, mingea e bâlbâită pe linia de 6 metri, apoi ajunge în stânga, la Doumbia, care trimite pe jos cu latul piciorul stâng la prima bară, iar Bordas reține în doi timpi

â–ºMin 10 Greu pasează pe culoar, Ionuț Stoica scapă singur cu portarul și trimite cu dreptul, iar Bordas scoate cu piciorul stâng în lateral și evită golul

â–ºMin 5 Ciucanii încep să pună presiune și să aibă mai mult posesia. Gazonul arată foarte rău, în multe porțiuni iarba fiind arsă, iar în fața porților lipsește

â–ºMin 1 Kanda centrează dintr-un corner de pe stânga, mingea e deviată pe spate la bara a doua, acolo unde Doumbia preia larg, iar Cană reia din întoarcere pe lângă poartă

â–ºMin 1  A început partida de la Constanța

Foto: FC Farul Constanța

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 08 Sep. 2019, 15:49 Actualizat: 15 Sep. 2019, 15:03 Campionat
Pe aceeași temă