Fărcaș: „Pot face treabă la Șimleu Silvaniei”

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 15:47 Campionat
Fărcaș:**

Mutarea surprinzătoare făcută de
conducerea Silvaniei i-a lăsat cu gura căscată pe susținătorii
„alb-albaștrilor”, care ar fi așteptat un înlocuitor cu nume și cu
experiență al lui Adrian Anca. Deși a antrenat ultima oară la Liga
a IV-a, Florin Fărcaș are experiență și în eșaloanele superioare,
unde a mai activat la FC Bihor sau Luceafărul Oradea.

Practic, de numele său se leagă
salvarea de la retrogradare a bihorenilor, din sezonul 2006 – 2007,
când FC Bihor a reușit să se mențină în Divizia B chiar în ultima
etapă, după cu succes cu 3 – 1 pe terenul celor de la Auxere Lugoj!
Tehnicianul bihorean este cel care a reușit promovarea cu
Luceafărul Oradea, în vara trecută, după un meci de baraj disputat
chiar la Zalău.

Și din punct de vedere afectiv,
noul antrenor are un motiv în plus să facă treabă la Șimleu,
deoarece soția sa este originară din comuna Plopiș (județul Sălaj),
acolo unde socrii locuiesc la ora actuală.


Vezi AICI primul interviu acordat de noul antrenor al
Silvaniei

Ca jucător, Fărcaș a evoluat cu
succes pe posturile de fundaș central sau fundaș lateral dreapta la
FC Bihor și Crișul Aleșd. Din păcate, a fost nevoit să renunțe la
activitatea de performanță la vârsta de 28 de ani, din cauza unor
probleme personale. La 38 de ani, pe care i-a împlinit în luna mai,
tehnicianul bihorean are deja o experiență de nouă ani, pe banca
tehnică, trecând în această perioadă prin toate ligile inferioare,
începând cu Divizia B.

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 15:47 Campionat
Pe aceeași temă