Fără istoric

28 Feb. 2009, 19:31 Campionat

Ceahlăul n-a avut nicio emoție în prima etapă din retur, în fața unei echipe care a rezistat eroic doar în prima repriză atacurilor liderului seriei întai, nu și-a creat nicio ocazie și nu a expediat niciun șut pe spațiul porții adverse. Fără managerul Florin Marin pe bancă și fără "creierul" Eugeniu Cebotaru la mijlocul terenului (ambii suspendați), pietrenii au început în forță și încă din minutul 3 puteau deschide scorul, la pătrunderea frontală a lui Ionuț Bădescu,însă acesta l-a luat la țintă, în 6 metri, pe tânărul portar Măcelaru. Gafița, Forminte și Catană au fost și ei aproape de gol, însă deschiderea scorului avea să se consemneze imediat după pauză.

 

În minutul 46 Catană a luat o acțiune pe cont propriu pe aripa dreaptă, a centrat în șașe metri, iar Cristinel Gafița a împins balonul cu latul în poartă. După ratările lui Burlacu și Tudosă, în minutul 54, juniorul Sofroni a fost agățat în careu de Păunescu, iar centralul George Rădulescu, aproape de fază, a dictat fără ezitare penalty. Ionuț Bădescu a transformat cu siguranță, iar tabela a fost închisă de voleul de toată frumusețea, de la 25 de metri, expediat de Vlad Achim, în minutul 69. Până la final am mai consemnat doar cartonașul roșu încasat de Ionuț Mihai, care, în săritură, și-a lovit adversarul direct cu cotul în figură.

 

"Am avut emoții în prima repriză, iar cineva m-a întrebat de ce n-a început jocul cu repriza a doua. Normal ar fi trebuit să fie 3-0 încă din prima repriză. Greul de-abia de acum începe. Jucăm două meciuri hotărâtoare, în urmatoarele două etape, în deplasare, cu Dunărea Galați și Progresul București, chiar dacă nu se știe încă care va fi soarta bucureștenilor", a declarat la final Viorel Mestecăneanu, președintele CA al Ceahlăului.

 

De partea cealaltă, vicepreședintele Aurel Dima a fost mulțumit că elevii lui Adrian Matei nu s-au făcut de râs: "Am făcut un joc bun și cred că nu ne-am făcut de râs. Sperăm să avem un retur de campionat bun".
 

28 Feb. 2009, 19:31 Campionat
Pe aceeași temă