Fără golgeter în derby

Anda DELIU 26 Nov. 2010, 11:01 Campionat
Fără golgeter** în derby

Pentru partida de astăzi dintre Ceahlăul Piatra Neamț și
Concordia Chiajna, care va începe la ora 16.30, gadzdele nu îl pot
utiliza pe cel mai prolific marcator al său, Cristinel
Gafița.

Vârful nemțean, autor a 9 goluri în acest tur de campionat, s-a
accidentat în prima repriză a meciului disputat vinerea trecută la
Buzău (1-1), când a fost înlocuit la pauză de către Alexandru
Bălțoi.

De altfel, atacantul nici nu s-a putut antrena alături de colegii
săi, antrenorul Marin Barbu conștient de faptul că nu poate conta
pe serviciile sale în meciul cu Concordia, fiind de acord să îi
acorde câteva zile de învoire.

„S-a tot spus că ar fi fugit de la echipă, că a plecat din
cantonamentul nostru, de capul lui. Dar nu-i adevărat! Să stea
lumea liniștită, în oraș, Gafița n-a fugit nicăieri. A venit la
mine și s-a învoit pentru câteva zile, să meargă acasă și să-și
vadă tatăl. Probabil că omul are ceva probleme. L-am lăsat, dar
numai pentru faptul că, accidentat fiind pentru acest joc, nu s-a
putut antrena”
, a spus „Magiun”.

articol scris de Dan
Eșanu

Anda DELIU 26 Nov. 2010, 11:01 Campionat
Pe aceeași temă