„Fără experiență, tinerețe, dar și dorință!”

03 Sep. 2010, 13:25 Campionat

Bilanțul lui FC Argeș după primele
două etape este unul pe zero, echipa antrenată de Iordan Eftimie
obținând până acum un succes și suferind o înfrângere. Lucrurile nu
sunt, însă, chiar atât de simple, deoarece victoria a venit în
meciul de Cupă, competiție în care alb-violeții nu au obiectiv, iar
înfrângerea a survenit în campionat, în prima etapă.

Antrenorul principal al echipei,
Iordan Eftimie, a analizat prestația echipei în meciurile de
campionat cu UTA și de Cupă cu Mioveniul și a caracterizat jocul
elevilor lui: „Avem jucători fără experiență, iar la
meciul cu UTA, tinerețea lor și-a spus cuvântul. Am avut totuși
ocazii pe care nu le-am fructificat. Jucătorii erau, după meci,
puțin afectați, pentru că și-au dorit foarte mult să câștige. Am
încercat în această săptămână să le ridic moralul, să vedem ce e de
făcut în continuare și sperăm să abordăm altfel următoarele jocuri.
Iar la meciul cu Mioveniul, au dorit să arate publicului și echipei
adverse că sunt jucători care au valoare. Apoi, la meciul cu UTA,
fiind pe puncte erau un pic cam abătuți. Le-am spus că trebuie să
joace, dar au făcut greșeli, începând cu linia de fund, acolo unde
Voicu, Briceag și Negoiță n-au avut aceeași
evoluție”.

Articol scris de Silviu
Mihai

03 Sep. 2010, 13:25 Campionat
Pe aceeași temă