Prima înfrângere a Universității pe teren propriu contra
orădenilor a tulburat serios apele în vestiarul „șepcilor roșii”.
La al treilea joc al lui pe banca lui „U”, Hizo a fost contestat de
fani la ieșirea de la vestiare. „Demisia,
demisia”, au strigat către „Dulăul” aproximativ 100
de suporteri.
Hizo a plecat iute de la stadionul „Clujana” și a evitat să vină
la conferința de presă. „Voi vorbi într-o conferință de
presă alături de patronul Walter”, a fost mesajul
transmis de „Dulăul” către membrii presei aflați la joc prin
intermediul unui oficial al clubului.
Universitatea a pierdut în fața lui FC Bihor, goluri Bonatti
(72), respectiv Sorian (44), Pop (90+3) în cel de-al zecelea joc pe
teren propriu din acest sezon. „Sincer, poate
rezultatul nu e echitabil, o remiză ar fi fost mai corectă, dar așa
e fotbalul și mă bucur că am bătut astăzi. Universitatea are un lot
bun cu care normal ar trebui să se bată la promovare. Am văzut în
ziarele locale că dl Hizo spunea înainte de joc că echipa lui ar fi
net superioară nouă la toate capitolele. Cred că nu a citit toată
cartea”, l-a ironizat la final pe Hizo, antrenorul
bihorenilor, Dan Dobai.
5
antrenori a avut pe bancă în acest sezon „U”: Pallila (2), Popescu
(1), Țălnar (5), Dulca (9) și Hizo (3)