Adrian Falub, antrenorul FCM Târgu-Mureș se află la un pas de a
realiza o mare performanță: a treia promovare, cu trei echipe
diferite.
După cele reușite cu „U” Cluj (2007) și Unirea Alba Iulia (2009),
tehnicianul se află la doar un punct de a alinge în Liga I cu
formația târgumureșeană.
În tabăra mureșeană domnește optimismul, dar unul temperat,
înaintea meciului de sâmbătă de la Deva.
„Va fi un meci foarte greu. Deva joacă bine acasă și,
ca orice echipă care nu joacă sub presiunea rezultatului, poate să
ne pună probleme. S-a văzut acest lucru și în meciul cu Turda, am
avut mai mult de lucru decât cu UTA. Ei nu mai au nimic de pierdut,
în timp ce pentru noi presiunea și miza sunt foarte mari. Deseori,
în situații de acest gen, valoarea lotului nu mai are atât de mare
importanță. Suntem totuși încrezători și optimiști, știm ce ne
așteaptă și contăm pe sprijinul suporterilor, avem nevoie de ei. Nu
promitem spectacol, trebuie să dăm dovadă de această dată de
pragmatism, trebuie să trecem acest hop”, a declarat
Adrian Falub.
Acesta se confruntă în continuare cu probleme de efectiv. Fără să
aibă suspendați, el nu va putea conta pe câțiva dintre jucătorii de
bază. Lupuț, Miclăuș, Szilagyi și Sfârlea, toți sunt accidentați,
la care se va adăuga probabil și Cristi Pop.
articol scris de Mihai
VEREȘ