Factorul mobilizator Marțian: „La pauză le-am spus că mai bine nu ne mai prezentam”

Mihai Andries 31 May. 2013, 17:38 Campionat
Factorul mobilizator Marțian:** „La pauză le-am spus că mai bine nu ne mai prezentam

Spre deosebire de Giovanni Catanzariti, care a mai sărit din motive personale peste câteva partide oficiale ale „Bătrânei Doamne” și pe vremea când era singurul conducător al echipei, Adrian Marțian a asistat de la nivelul tribunei la toate confruntările „alb-roșiilor” din acest sezon.

Omul de afaceri clujean chiar a făcut un tur de forță joi pentru a-i vedea pe elevii lui Adrian Falub la treabă la ultima apariție în această stagiune. Dis de dimineață, Marțian l-a condus pe Adrian Mutu la aeroportul din Budapesta, după care a revenit la Oradea unde a continuat să facă demersuri pentru obținerea eșalonării datoriilor către Stat și implicit a licenței pentru Liga 1.

Între timp, UTA a câștigat cu 3-2 la Oradea, iar patronul „textiliștilor” a remarcat pe toată lumea. „Azi remarc toată echipa, toți au jucat bine. Au avut dorință, atitudine, determinare, poate a fost și ceva valoare la mijloc. Din păcate, însă, acești jucători au apelat cam târziu la toate astea. Mi-ar fi plăcut și era bine pentru UTA să facă astfel de meciuri la Mioveni sau Vâlcea. Acum e târziu, deși toată lumea spune că în Liga a 2-a s-ar putea promova și de pe locul 5″, a precizat Adrian Marțian.

Pe de altă parte, acesta ne-a dezvăluit și ceea ce s-a întâmplat la pauză în vestiarul „textiliștilor”. „Le-am spus că mai bine nu ne prezentam și pierdeam doar cu 3-0. Așa, la felul cum jucăm, o să luăm vreo 7 goluri. La ce greșeli copilărești am făcut la cele două goluri ale Bihorului mi-era teamă că o fim umiliți. Dar, se pare că ceea ce le-am spus i-a trezit, i-a motivat și am întors meciul. Poate a fost mai bine când i-am criticat, căci de câte ori i-am lăudat au pierdut”, a mai afirmat finanțatorul arădenilor.

Totuși, Marțian nu se gândește să mențină în lotul din sezonul viitor prea mulți din actualii fotbaliști. „O să aduc 20-25 de fotbaliști, nu prea va mai fi loc de alții. Oricum, o să se schimbe mult la club în această vară. Chiar vreau să fac treabă. Am făcut și până acum, eu chiar sunt mulțumit de ceea ce am realizat până acum la UTA, păcat că nu am obținut rezultate mai bune. Vom avea o altă mentalitate din toamnă”, a punctat șeful „alb-roșiilor”.

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 31 May. 2013, 17:38 Campionat
Pe aceeași temă