EXCLUSIV | Valeriu Răchită, noul antrenor al ACS Poli! A fost convins de primarul Timișoarei cu un nou stadion: „Asta mi-a promis”

Marius ANGHEL 13 Dec. 2018, 15:54 Campionat
EXCLUSIV | Valeriu Răchită, noul antrenor al ACS Poli!** A fost convins de primarul Timișoarei cu un nou stadion:

UPDATE: ACS Poli a anunțat, oficial, că Valeriu Răchită va fi noul antrenor al echipei, dar va avea și funcția de manager general.

Răchită va veni alături de un antrenor secund, iar din stafful său vor mai face parte și Călin Frunză (antrenor cu portarii), Victor Leahu (preparator fizic), Ovidiu Petre (director sportiv) și Ștefan Nanu (team manager).

Iată anunțul clubului:

„Bun venit la Poli Timișoara, Valeriu Răchită!

Valeriu Răchită va prelua postul de antrenor principal al echipei Poli Timișoara, începând cu data de 15 ianuarie 2019. Tehnicianul de 48 de ani va avea, în același timp, și atribuțiuni de manager general în plan sportiv.

„Vivi”, considerat unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă în perioada de fotbalist activ, s-a consacrat sub culorile echipelor Petrolul Ploiești și Steaua București, evoluând și în străinătate, la Ankargucu (Turcia) și Litex Loveci (Bulgaria).

Ulterior, ca antrenor, Răchită a pregătit Petrolul Ploiești, Chimia Brazi, Astra Giurgiu și Sportul Snagov și a fost „secund” la naționala României.
Până la demararea pregătirilor, noul „principal” ne va comunica numele celui care îi va fi secund. În staff vor activa Călin Frunză (antrenor cu portarii), Victor Leahu (preparator fizic), Ovidiu Petre (director sportiv) și Ștefan Nanu (team-manager).
Bine ai venit la Poli, Vivi Răchită!”


 

ACS Poli Timișoara a anunțat astăzi încheierea colaborării cu antrenorul Călin Cojocaru, cel care s-a ocupat de echipă în ultimele șapte etape, și i-a găsit rapid un înlocuitor.

Clubul timișorean și Valeriu Răchită (48 de ani) sunt aproape să bată palma! Fostul petrolist sau stelist a antrenat-o ultima dată, în sezonul trecut, pe Sportul Snagov și, ulterior, a rămas un apropiat al finanțatorului Cătălin Rufă. Răchită a fost sunat de cei de la ACS Poli, grupare aflată în insolvență, dar și de primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Antrenorul e înclinat să accepte oferta, mai ales că edilul a „jucat tare” și a plusat cu propunerea unui stadion nou în zona unde actualmente se află terenul Ripensiei.

Momentan, Valeriu Răchită e „managerul din umbă” de la Sportul Snagov, dar vrea să accepte o nouă provocare. Sursele noastre spun că primarul Robu nu l-a sunat întâmplător, deoarece se gândește inclusiv la mutarea din vară a Snagovului, actualul lider al Ligii 2, la Timișoara. Însă, dincolo de speculații, Răchită a confirmat negocierile!

„Între o echipă de mijlocul clasamentului și Poli Timișoara, aș alege oricând Timișoara. Îmi plac provocările și vreau, după ce am făcut două echipe și un stadion, la Ploiești și Snagov, să mai fac una. Am fost sunat de domnul primar, care mi-a părut foarte atașat de echipă, mi-a promis că va ridica un stadion nou de 12.000 de locuri. Suntem în discuții”, a declarat Valeriu Răchită pentru ProSport.

Tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că plecarea sa de la Sangov nu va fi neapărat o problemă. „Am discutat chiar azi cu Cătălin Rufă. Vom vedea zilele următoare”, a mai spus experimentatul antrenor. Același Rufă a confirmat discuțiile cu primarul Nicolae Robu despre o posibilă mutate a Snagovului la Timișoara.

În vârstă de 48 de ani, Răchită a jucat la Metalul Plopeni, Petrolul Ploiești, Steaua București (de două ori), FC Onești, Ankaragucu, Farul Constanța, Litex Loveci și Universitatea Craiova. Ca antrenor le-a pregătit pe Petrolul, Chimia Brazi, FC Ploiești (acum actuala Astra Giurgiu) și Sportul Snagov, dar a fost și secund al naționalei României, în mandatul lui Victor Pițurcă.

ACS Poli s-a despărțit de Călin Cojocaru, care nu a făcut nouă puncte cu echipa, ci doar cinci.

Articol scris de Anda DELIU

Marius ANGHEL 13 Dec. 2018, 15:54 Campionat
Pe aceeași temă