Eșecul de ieri de pe teren propriu, în care AFC Fortuna a fost executată de ACS Poli, scor 3-0 pentru gruparea timișoreană, nu a rămas fără urmări. Astfel, tehnicianul echipei prahovene, Florin Stăncioiu și-a prezentat demisia. În aceste condiții, meciul cu Șoimii Pâncota va fi pregătit de secunzii echipei Ștefan Odoroabă și Cornel Cernea.
De remarcat că la meciul de ieri a asistat în tribune și fostul tehnician al Fortunei de acum două sezoane, Edi Iordănescu, care a fost însoțit de secundul său din acea perioadă, Alexandru Radu. Un alt nume vehiculat ca posibil candidat la banca Fortunei este Laszlo Balint, antrenorul care i-a suflat promovarea Fortunei în același sezon în care Iordănescu a condus echipa care se numea atunci Fortuna Brazi.
Finanțatorul Radu Călin a și dat o declarație în privința criteriilor pe care va trebui să le îndeplinească viitorul tehnician al Fortunei: „Vom căuta un antrenor cu caracter”
Articol scris de Marian DIMA