EXCLUSIV: Sportul a făcut vizita medicală, dar nu și antrenament!

Mihai Andries 12 Mar. 2013, 13:55 Campionat

Azi de dimineață la Chiajna, a avut loc vizita medicală a jucătorilor de la Sportul, deși la meciul cu Farul au avut vize medicale pe carnete! De altfel, chiar observatorul partidei din Colentina a precizat că observă vizele medicale pe carnetele jucătorilor, dar nu poate știi dacă aceștia chiar au efectuat controlul medical.

Cum studenții au făcut vizita medicală de abia azi, se pune acum problema de fals în acte, dacă într-adevăr jucătorii aveau deja niște vize puse pe carnete. Astăzi, de la ora 15, a avut loc o nouă tentativă de a face antrenament în Regie, dar ca și ieri nu au avut acces la vestiare.

Jucătorii prezenți la antrenament au stat alături de antrenorii de la juniori pentru a se feri de frig. Totodată aceștia au întocmit o nouă foaie de prezență (vezi foto atașat) prin care să dovedească faptul că ei vor să se antreneze și să participe în condiții normale la meciuri. Acum se așteaptă o notificare oficială despre ce se va întâmpla cu programul pregătirii, dar și care va fi strategia pentru partida următoare.

 

Articol scris de Adrian ALBU
Foto Alexandru HOJDA

 

Mihai Andries 12 Mar. 2013, 13:55 Campionat
Pe aceeași temă