Numirea lui Virgil Andronache ca principal la Sportul, sezonul trecut, a fost o șansă imensă pentru cei mai talentați puști din generațiile 1995, 1996, chiar și 1997. Aceștia au fost promovați pe rând la prima echipă, nume precum Mareș, Răzvan Popa, Vâlceanu, Dumitrescu sau Pațurcă atrăgând atenția specialiștilor. Tras pe linie moartă pentru o bună parte din retur, Andronache a revenit pe final pentru a salva echipa de la retrogradare
Desființarea Sportului a pus în pericol viitorul acestor copii. Grosul lor a bifat o grămadă de meciuri atât la satelitul din Liga a III-a, cât și la echipa mare. Din fericire, obiceiurile lui Șiman, care nu le făcuse contracte, au fost salvarea lor. La peste 16 ani, ei au putut părăsi clubul după achitarea grilei de formare, adică 400 de lei pentru fiecare sezon pe care l-au bifat în Regie. Părinții au făcut un efort financiar și și-au răscumpărat copiii de la Sportul. Unele grile au ajuns și până la 4.000 de lei.
Andronache, legat de Sportul până în 2016!
Liberi de contract, tinerii fotbaliști au preferat să rămână împreună sub bagheta lui Andronache, cel care le-a fost primul antrenor la Sportul. Dorit și ca șef al centrului de juniori la Dinamo, acesta a preferat să își continue munca începută cu generația 1996 și a acceptat mâna întinsă de către cei de la FC Juniorul. Înțelegerea a mulțumit ambele părți, mai ales că după șase etape de campionat, noua echipă a Juniorului este singura din seria Nord fără meci pierdut! Din păcate, bucuria le este umbrită de faptul că Andronache nu poate sta ca antrenor pe bancă, asta deoarece s-a trezit cu o prelungire a contractului cu Sportul până în 2016, act în care semnătura sa ar fi fost falsificată.
Duși de părinți cu mașinile, ca să bată Farul!
Parcursul bun din campionat a fost completat și cu prestații bune în partidele amicale. Asta chiar și în condițiile în care în weekend copiii au fost duși de părinți cu mașinile până la Năvodari, acolo unde au învins Farul cu 2-1! De menționat că la FC Juniorul doar căpitanul Barbu are 21 de ani, iar restul jucătorilor sunt născuți între 1995 și 1997, printre ei aflându-se și băiatul lui Șumudică!
Continuă să dea jucători la loturi!
În sezonul trecut, scheletul naționalei U17 era format din jucătorii Sportului, la un moment dat fiind și șase convocați concomitent din Regie. Mutarea la Liga a IV-a nu le-a stricat imaginea, astfel că la ultima acțiune a lotului U18 au fost convocați Riță, Olaru și Mareș. În plus, din cauza unei accidentări, Pațurcă nu a putut merge la națională.
FC Juniorul, varianta Sportul:
Vâlceanu* – Fărâmă, C. Mihai*, Riță*, Buliga – M. Tudor – Baniță*, Olaru*, B. Barbu, G. Dumitrescu – Văduva. Mai fac parte din lot Florișteanu, Șumudică jr., Bărbulescu, Pațurcă*, Mareș*.
*internaționali de juniori
INFO: Doar cinci jucători nu sunt născuți în 1996: Barbu (1992), Văduva, Dumitrescu (ambii 1995), Florișteanu, Bărbulescu (ambii 1997)
STATISTICĂ‚
Palmares în Liga a II-a:
– Octavian Vâlceanu – portar – 8 meciuri titular – 720 minute
– Ionuț Fărâmă – fundaș – 8 meciuri titular – 720 minute
– Cosmin Mihai – fundaș – 3 meciuri titular – 270 minute
– Alexandru Riță – fundaș – 3 meciuri titular – 270 minute
– Darius Buliga – fundaș – 3 meciuri – 100 minute
– Mihai Tudor – mijlocaș – 1 meci – 26 minute
– Ionuț Baniță – mijlocaș – 3 meciuri titular – 226 minute
– Bogdan Barbu – mijlocaș – 11 meciuri, 4 titular – 413 minute – 1 gol
– Gabriel Dumitrescu – mijlocaș – 3 meciuri, 2 titular – 175 minute
– Mihai Olaru – mijlocaș – 3 meciuri, 2 titular – 149 minute
– Paul Pațurcă – mijlocaș – 4 meciuri, 3 titular – 285 minute
– Alexandru Văduva – atacant – 2 meciuri titular – 124 minute
– George Mareș – atacant – 10 meciuri, 4 titular – 374 minute, 1 gol
– Marius Șumudică – atacant – 2 meciuri – 45 minute
– Petru Florișteanu – fundaș – rezervă nefolosită
– Vlad Bărbulescu – vârf – rezervă nefolosită
Palmares în Liga I:
– George Mareș – atacant – 3 meciuri, 1 titular – 66 minute, 3 meciuri rezervă nefolosită
– Ionuț Baniță – mijlocaș – 1 meci rezervă nefolosită
Articol și statistică de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL