„Este prea devreme să ne gândim la Liga I”

17 Oct. 2011, 10:15 Campionat
„Este prea devreme** să ne gândim la Liga I

Delta Tulcea a câștigat sâmbătă, la Năvodari, cu scorul de 2-0, derby-ul cu Săgeata, la capătul unui meci dominat de elevii lui Cristi Dulca.

Cele două goluri înscrise de Tobă și Daniel Florea mențin echipa tulceană pe primul loc în ierarhia Seriei I, în timp ce Săgeata a coborât pe poziția a treia, depășită în clasament de FC Viitorul. După meci, tehnicianul tulcenilor, Cristi Dulca s-a declarat mulțumit de victoria echipei sale.

„Sunt fericit că am câștigat această partidă și că ne menținem pe primul loc în clasament. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători și cu un antrenor experimentat, însă cred că am meritat victoria în acest meci. Suntem pe primul loc însă este prea devreme să ne gândim la Liga I. Campionatul încă se joacă, mai sunt multe etape de disputat și se pot întâmpla multe surprize până la finalul acestuia”.

De partea cealaltă, antrenorul Constantin Gache este de părere că primul gol al tulcenilor le-a turnat plumb în ghete elevilor săi. „Cred ca acest meci a fost pierdut de noi. Din păcate avem ghinionul de a primi foarte multe goluri de la distanță așa cum a fost și primul gol al Deltei, reușită care parcă le-a dat aripi. Erau foarte importante punctele în acest joc însă acesta este fotbalul. Mergem mai departe. Campionatul este lung și se pot schimba multe”, a declarat Constantin Gache.

articol scris de Paul ȘERBAN

17 Oct. 2011, 10:15 Campionat
Pe aceeași temă