FC Argeș a ratat șansa, sâmbătă, să învingă liderul și să-i ia locul în campionatul Ligii 2, în etapa a 4-a, însă a reușit totuși să plece neînvinsă de la Târgoviște. S-a încheiat 1-1, după ce Vasile Buhăescu (70) a egalat la puțin timp după ce Cristian Cherchez (50) punctase în fața lui Ureche.
La final, Emil Săndoi, tehnicianul echipei piteștene, consideră că egalul obținut de FC Argeș în deplasarea de la Chindia Târgoviște este un rezultat echitabil. Acesta consideră chiar că s-ar fi putut obține o victorie dacă jucătorii ar fi fost mai inspirați în fața porții.
„Îi felicit pe băieți pentru punctul obținut la Târgoviște, care în opinia mea este principala favorită la promovare. Este meritul lor. Îmi pare rău că adversarul a marcat la singura oportunitate de gol pe care a avut-o. Cu excepția primelor 10 minute după primirea golului, noi am controlat jocul. Am condus permanent ostilitățile și dacă am fi fost mai inspirați în fața porții am fi câștigat. Consider că am fi meritat cele trei puncte puse în joc, însă până la urmă, pot spune că acest egal este un rezultat echitabil”, a spus Săndoi.
Antrenorul Argeșului a explicat și faza din minutul 83, în urma căreia a fost eliminat pentru ce a pătruns pe teren și l-a deposedat de minge pe jucătorul Chindiei, Cristian Neguț. „Mi-am cerut scuze față de jucătorii și conducătorii de la Chindia, mi-am cerut scuze și în fața arbitrilor. Este o fază comică. Am crezut că mă aflu la mine, în suprafața antrenorului, și d-aia am luat mingea. Mă pregăteam s-o ridic și să o ofer lui Șerbănică pentru a repune mai repede de la margine. Apoi mi-am dat seama că sunt în teren și mi-am cerut imediat scuze. La final, am vorbit cu toți cei implicați și am râs pe seama acestei faze. Sper să nu fiu suspendat drastic, pentru că eu nu sunt un antrenor care să-i fi obișnuit pe suporteri cu astfel de gesturi pe marginea terenului”, a spus Emil Săndoi.
În urma rezultatelor din etapa a 4-a, FC Argeș a coborât două poziții, pe locul 5, cu 8 puncte. În runda următoare va juca pe teren propriu cu Energeticianul.