După ce, în urmă cu două săptămâni, stoperul împrumutat de la
Steaua fusese pus pe lista de transferări și trimis la Farul II,
ieri, jucătorul a revenit la echipa mare.
Când a ieșit de la vestiare spre teren, Ninu a declarat că a fost
chemat la pregătirea „marinarilor” de conducerea clubului.
Revenirea sa nu a coincis însă și cu un antrenament normal,
întrucât, după ce, marți, au refuzat să se pregătească la
capacitate maximă, nici ieri, cu trei zile înaintea partidei de la
Bacău, fotbaliștii Farului nu au lucrat organizat.
Antrenorul principal Gică Butoiu a explicat că s-a luat această
hotărâre întrucât ieri, în prima parte a zilei, apa a fost oprită
și nici baza de la stadionul de rugby nu a putut fi folosită la ora
când ar fi trebuit să se încheie antrenamentul Farului.
În aceste condiții, atât pe arena principală, cât și pe terenul
secund, unii dintre fotbaliști au jucat fotbal-tenis, alții au
efectuat alergări ușoare (Doicaru, Prodan, Cristocea, Ninu,
Pătrașcu, Vlas, Mansur, Buzea, Tudorache, Al. Iovănescu, B.
Teekloh, Gaston), iar alții au privit de pe margine ori au făcut
scurte mișcări (Fatai, Păcuraru, Larie, Sardescu, Măcelaru, Ignat,
Mățel, Pantelie).
În legătură cu problema cu apa, oficialii Farului au spus că
furnizarea a fost oprită deși „marinarii” înștiințaseră că vin să
plătească și că, după ce s-au achitat banii, problema s-a rezolvat
(după prânz).
Jucătorii și oamenii din club speră în limpezirea cât mai rapidă a
situației de la Farul, așteptând astăzi un semn în privința
drepturilor financiare restante și a meciului de la Bacău, din
etapa a 28-a a Ligii a II-a, programat sâmbătă, de la ora 11. Ieri,
a fost anunțat și observatorul de joc al partidei, Aurel Daicu
(Suceava), ceilalți oficiali fiind Ionel Ivan (Brăila) – centralul,
Peter Joszef (Sf. Gheorghe) și Tunyogi Ferencz (Zalău) –
asistenții, Florin Ghimbășan (Brașov) – rezerva și Pompiliu
Coșconea (Buzău) – obser-vatorul de arbitri.
sursa: cugetliber.ro