Dună : „Am făcut poate cea mai slabă primă repriză de când sunt aici”

Mihai Andries 01 Apr. 2013, 15:07 Campionat
Dună**:

Deși supărat pentru evoluția echipei sale și rezultatul negativ obținut, Marin Dună a căutat să le găsească circumstanțe atenuante elevilor săi: „Dacă luăm în calcul prima repriză, rezultatul poate fi considerat echitabil. A fost poate cea mai slabă repriză de când sunt eu aici. Sunt un pic supărat pe evoluția echipei, dar aș putea să o argumentez prin presiunea pe care au resimțit-o jucătorii mei găndindu-se că printr-o victorie puteam fi acolo sus. S-a văzut clar că factorul psihologic și-a pus amprenta pentru că după ce am marcat ne-am descătușat. A fost un efort extrordinar pe un teren greu și s-au făcut din păcate multe greșeli pe care jucători de talia celor de la Săgeata le simt și pedalează acolo unde sunt punctele vulnerabile. Totul a culminat cu greșeala lui Dobre de la golul de 2-0. L-am îmbărbătat pe Leo pentru că trebuie să treacă peste acest moment. E un portar tânăr, care trebuie să urce în carieră și, cu astfel de greșeli nu poate să o facă. Adversarul nostru de azi Săgeata Năvodari, are șansa ei la promovare așa cum se întâmplă cu toate echipele din vârful clasamentului. Este o serie în care toată lumea poate să bată pe toată lumea.”

Articol și foto de Daniel GHEORGHE

Mihai Andries 01 Apr. 2013, 15:07 Campionat
Pe aceeași temă