Dumitriu: „Vreau să continui cu Poli Iași și în Liga a II-a”

03 Jun. 2010, 16:15 Campionat
Dumitriu:**

Antrenorul Dumitru Dumtriu a declarat, joi, că dorește să
continue la conducerea tehnică a echipei Poli Iași în sezonul
viitor, chiar dacă formația a retrogradat în Liga a II-a.

„Am avut o discuție înaintea plecării din Iași cu
președintele Cristian Stărică, împreună cu care am stabilit
programul vacanței, data reunirii lotului și altele. Nu mi-a spus
că nu ar dori să lucreze cu mine și în eșalonul secund, iar asta
înseamnă că vom continua colaborarea, nu? Eu vreau să continui cu
Poli Iași, dar dacă oficialii clubului ieșean au alte variante,
să-mi spună. Probabil că dacă va apărea ceva, domnul Stărică mă va
suna în mod sigur”
, a spus Dumitru Dumitriu.

Tehnicianul a mai adăugat că pentru a reveni imediat în Liga I,
Poli Iași trebuie să devină o echipă competitivă.
„Trebuie să formăm un lot care să ajute echipa să
devină competitivă, iar aici nu mă refer la evitarea retrogradării
din Liga I. Îmi doresc să pun bazele unei formații cu adevărat
performante, care să nu mai sufere ca în returul recent încheiat.
De aceea, aș vrea ca toți jucătorii cu care am lucrat spre
sfârșitul campionatului să rămână la echipă. E clar că vor fi
jucători care vor dori să plece și vor sosi alții în loc. Vreau ca
Iașiul să ajungă să practice un fotbal spectaculos, să aibă o
identitate proprie în joc și să abordeze partidele cu aceeași
atitudine, indiferent că va întâlni prima clasată sau pe cea de-a
paisprezecea”
, a precizat Dumitriu.

sursa: Mediafax

03 Jun. 2010, 16:15 Campionat
Pe aceeași temă