Dumitrescu – dezamăgit, Velcea – bucuros

17 May. 2012, 00:30 Campionat
Dumitrescu - dezamăgit,** Velcea - bucuros

Înfrângerea cu Poli Timișoara l-a deranjat foarte tare pe Viorel Dumitrescu. La finalul partidei antrenorul piteștenilor a refuzat să dea declarații, la conferința de presă venind secundul Valentin Ivan.

„Nu îmi place să vorbesc despre șansă sau ghinion pentru că eu nu cred că există așa ceva în fotbal. Cu toate acestea trebuie să fiu de acord cu ce au zis jucătorii în vestiar atunci când cu toții spuneau cu ochii în lacrimi că au avut ghinion în această seară. Am făcut un meci bun împotriva unei echipe care din punct de vedere matematic a realizat promovarea pe teren în liga întâi și care a jucat destul de bine astăzi la Pitești. Am avut destul de multe ocazii de a marca dar din păcate nu am reușit să facem acest lucru. Asta este diferența mare dintre echipa din tur și cea din retur pentru că în prima parte aveam ocazii și marcam iar acum ratăm mai mereu. Momentul cheie al acestui meci a fost ratarea lui Ivănică singur cu portarul pentru că jocul curgea în favoarea noastră și dacă am fi marcat cu siguranță nu aveam cum să pierdem meciul”, a declarat Valentin Ivan.

De partea cealaltă Valentin Velcea și-a felicitat jucătorii pentru promovarea în liga întâi. „Vreau să îmi felicit băieții pentru această victorie pentru că am învins una dintre echipele bune ale seriei cu mulți jucători talentați. Este o bucurie mare pentru noi pentru că pe plan sportiv noi am realizat promovarea în liga întâi. La începutul campionatului nu știu câtă lume îmi dădea credit, dar împreună cu acești băieți am dovedit că avem valoare și că trebuie să jucăm în liga întâi. De aceea consider că la finalul acestui campionat fiecare dintre noi ne putem trece în CV urile noastre promovarea în liga întâi cu Poli Timișoara. Din vară va fi o reorganizare a clubului, ne vom baza pe jucătorii tineri și vom face un proiect prin care să promovăm în cel mai scurt timp posibil în liga întâi, dacă s-ar putea din primul an”, a declarat Velcea la finalul partidei.

Articol scris de Andrei ZEVEDEI (Sport Argeș)

17 May. 2012, 00:30 Campionat
Pe aceeași temă