Dulca Tulcea de 10

21 May. 2011, 07:08 Campionat
Dulca** Tulcea de 10

Tehnicianul Cristian Dulca este omul recordurilor în ultimii doi
ani în Liga a II-a. După ce sezonul trecut a legat nouă victorii la
rând cu „U” Cluj, anul acesta a reușit o serie de zece succese
consecutive cu Delta.

Cum a fost posibilă o asemenea constanță la o echipă care nu trage
la promovare? Ne-a explicat primarul Constantin Hogea, cel care se
ocupă, alături de Delta Cons și Șantierul Naval STXOSV, de
finanțarea formației din Liga a II-a. „După eșecul de
acasă cu Ceahlăul (1-4), lumea mă întreba de ce mai bag bani la
echipă. Am mers a doua zi în vestiar și am discutat cu băieții.
Le-am spus că, dacă nu-și revin și nu se vor apropia de fruntea
clasamentului, nu vor mai vedea niciun ban. Rezultatul îl vedeți și
dumneavoastră”
, a declarat Hogea.

„Promovarea? La
anul!”

Chiar dacă are zece victorii consecutive, primarul Hogea spune că e
prea târziu ca Delta să se gândească la promovare: „Anul viitor ne
propunem să ajungem în Liga I. Acum e prea târziu. Am pus la punct
baza sportivă. Ne mai lipsește doar nocturna. În 2012 vreau să văd
Delta jucând în Liga I”. Tehnicianul Cristi Dulca e și el de
aceeași părere: „Acum era destul de greu să mai ajungem
în Liga I, dar la anul vom trage la
promovare”.

1.800 de lei este prima
celor de la Delta pentru o victorie în deplasare

900 de lei este prima celor
de la Tulcea pentru un succes pe teren propriu

6.000 de euro pe lună este
salariul lui Dinu Sânmărtean la Delta, cel mai mare de la
echipă

Articol de Daniel REMEȘ și
Irinel CĂ‚LIN
Foto: Marius ANGHEL

21 May. 2011, 07:08 Campionat
Pe aceeași temă