Concordia Chiajna și Sportul Studențesc și-au respectat statutul de candidate la promovare și au oferit ieri un spectacol fotbalistic de calitate, de mare angajament, cu un plus pentru gazde. Studenții au părut un pic obosiți la revenirea din vacanță, jocul lor fiind marcat de o oarecare lipsă de orizont, mai ales în jumătatea adversă. Antrenorul Tibor Selymes s-a agitat pe marginea terenului încercând să le insufle studenților mai multă ambiție, dar în cele trei zile avute la dispoziție de la instalarea la conducerea echipei nu a putut face minuni.
Â
Ocaziile importante ale primei reprize au aparținut alb-negrilor, însă Costin Gheorghe și Postolache nu au putut să îl învingă pe Niță din poziții ideale, finalizările lor fiind previzibile. Repriza a doua a început într-o ușoară notă de dominare a oaspeților, însă în minutul 53, la capătul unei acțiuni rapide, Concordia a deschis scorul. Ciubotariu a centrat în forță de pe partea stângă, Diniță a atacat colțul scurt și a trimis cu capul sub transversală, o schemă deja clasică la Chiajna.
Â
Studenții au alergat până la final după egalare, dar s-au izbit de opoziția portarului Niță și de imprecizia atacanților. Mai întâi, Dobre a întârziat o fracțiune de secundă la întâlnirea cu mingea în fața porții, pentru ca apoi Curelea, din 8 metri, în loc să trimită mingea cu capul spre poartă a dat cu ea de pământ, execuție complet ratată. Ultima ocazie a oaspeților de a pleca cu un punct a avut-o Nae, care a ramas singur cu Niță, însă l-a luat la țintă pe goalkeeperul ilfovenilor.
Â
Chiajna s-a prezentat ca o echipă solidă, cu relații de joc bine puse la punct, care își urmărește cu pragmatism obiectivul. De cealaltă parte, Selymes va avea viață grea la Sportul, cel puțin în perioada imediat următoare. Tehnicianul, care în primul rând își propune schimbarea mentalității jucătorilor, va avea nevoie de susținerea totală a conducerii clubului pentru a putea realiza ceea ce și-a propus. O reformă a "Găștii Nebune" au vrut și alți antrenori, dar s-au lovit de inerția împământenită în Regie. Fostul internațional va da un adevărat test de ambiție, deoarece va fi de multe ori tentat să renunțe, așa cum s-a întâmplat cu unii dintre predecesorii săi. Însă, având la dispoziție un lot bun de jucători, din punct de vedere al calităților individuale, răsplata în caz de reușită va fi pe măsura eforturilor depuse. Etapele viitoare ne vor arăta în jocul prestat de Sportul Studențesc, dacă antrenorul se face înțeles sau dacă pe alb-negrii îi așteaptă un nou sezon de zbatere în mediocritate.
Â
Concordia: Niță – Pătru, Stativă, Gardos, Lungan – Neagu (Bălașa ’90), Oae (Burlacu ’80), Duru, Ciubotariu – Diniță, Martinescu (Iliescu ’65). Antrenor: Adrian Bumbescu
Â
Sportul Studențesc: Viciu – Ciupe, Patrichi, Lung, Ghinga – Costin Gheorghe, Irimia (Nae ’70), Lungu (Dobre ’60), Ferfelea – Postolache, Curelea. Antrenor: Tibor Selymes
Â
articol și foto de Florin ALBOIU