Dezastru în Vale

07 Nov. 2009, 15:08 Campionat
Dezastru** în Vale

Aflați la cea de-a patra înfrângere consecutivă jucătorii Jiului
par să nu-și regăsească ritmul din debutul de sezon.

Cea de-a patra înfrângere consecutivă suferită de Jiul în
campionat a adus urmări severe pentru echipa lui Alin Simota.
Daniel Timofte a fost demis, iar soarta lui o vor avea și alți
jucători.

Oficialii și-au pus mari speranțe în partida cu FC ARGEȘ, de pe
teren propriu singurul rezultat admis fiind cel al victorie. Din
păcate dorința conducerii nu s-a transmis și jucătorilor, care au
înclinat din nou steagul. Cu toate că încep bine partida
fotbaliștii lui Timofte nu îl pun în pericol pe Boșeneag, șuturile
fiind departe de poartă. Lucian Pârvu cel mai activ jucător al
Jiului în prima repriză încearcă marea cu degetul, dar cu o floare
nu se face primăvară pentru că efortul acestuia nu este susținut de
coechipieri.

Dacă prima repriză nu a adus mare lucru la capitolul ocazii, dar
nici pe tabelă, în cea de-a doua se va scrie istoria. Oaspeții ies
la joc pentru a arăta cine este liderul. Astfel primul gol va fi
marcat în minutul 64 de către juniorul Alin Popa care reia cu capul
la colțul scurt, o centrare venită din lovitură liberă. Peste nici
patru minute schimbarea inspirată a lui Ionuț Badea va da roade.
Ivănică, proaspăt intrat în joc, nemarcat înscrie pentru 2-0. Jiul
se trezește din pumni și iese mai mult la joc, dar din nefericire
Mircea Gheorghe vede în minutul 79 al doilea cartonaș galben și va
fi eliminat, lăsându-și echipa în 9 jucători de câmp chiar pe final
de meci.

Totuși Jiul are o zvâcnire în minutul 90 când realizează o fază
școală, singura reușită din acest meci. Juniorul Șerban centrează
perfect, iar Antohi reduce din handicap. Din păcate Jiul nu mai are
la dispoziție timpul necesar pentru a reveni în joc și cea de-a
patra înfrângere este acompaniată de huiduieli, în timp ce oaspeții
au părăsit terenul în aplauze.

Jucătorii Jiului, indisciplinați

Două meciuri la rând jucătorii echipei Jiul au văzut cartonașul
roșu. După ce în partida cu U Cluj, Ionuț Luțu a luat „roșu” fiind
suspendat două etape, a venit rândul mijlocașului Mircea Gheorghe
să ia cartonașul roșu.

„Jucătorii Jiului au dat dovadă de lipsă de
profesionalism și voi avea o discuție cu ei. Mircea Gheorghe a luat
un cartonaș gratuit. Așa se întâmplă când joacă mai mult pe la
pariuri decât pe teren”
,a spus Alin Simota.

articol scris de Loredana
Juglea

07 Nov. 2009, 15:08 Campionat
Pe aceeași temă