Derby-ul FC Argeș – Petrolul se joacă fără galerii. Suporterii s-au unit și „trag” în televiziuni: „Urmăresc propriile interese lipsite de principii. Nu vă mai bateți joc de spectacolul fotbalistic”

Marius ANGHEL 02 Oct. 2018, 20:18 Campionat

Așteptarea aproape a luat sfârșit, însă meciul nu va putea fi urmărit! Derby-ul FC Argeș – Petrolul, unul al fotbalului românesc, nu doar al Ligii 2, a fost programat joi, de la ora 17:00, de FRF și televiziunile care dețin drepturile să transmită din această competiție. Ziua și ora au atras o mulțime de reacții negative din partea suporterilor celor două echipe, iar galeriile celor două cluburi de tradiție au anunțat, printr-un comunicat comun, că vor boicota acest joc și nu vor merge pe stadionul „Nicolae Dobrin”.

Suporterii Peluzei I Ploiești și cei ai Peluzei Nord Pitești acuză DigiSport și TelekomSport, două dintre cele trei televiziuni care au dreptul să transmită meciuri din Liga 2, că „urmăresc propriile interese lipsite de principii în programarea” jocurilor și, totodată, contribuie la distrugerea fotbalului românesc. Cele două galerii nu se vor prezenta la meciul programat să aibă loc joi la Pitești, „pentru o cauză mult mai importantă, și anume ca fotbalul românesc să renască, cu ajutorul nostru, bineînțeles”. Fanii sunt nemulțumiți că meciurile favoriților, în special a echipelor de tradiție, cu suporteri, sunt programate la ore la care abia se iese de la serviciu și nu poate ajunge nimeni la stadion.

Iată comunicatul comun al suporterilor ploieșteni și piteșteni:

„NU VĂ‚ MAI BATEȚI JOC DE SPECTACOLUL FOTBALISTIC PRIN PROGRAMAREA MECIURILOR DOAR PENTRU A VĂ‚ UMPLE GRILELE

„Lethal Gang”, „Hooligans”, „Young Hooligans”, „Contrasens”, „Ultras Nord” și „Zona Vest” dar și Peluza Nord Pitești nu vor fi prezente la meci!

Cine a urmărit din fața televizorului cel puțin o dată un meci din primele două ligi naționale a observat, cu siguranță, remarcile comentatorilor despre stadioanele de fotbal din România care mai mereu sunt goale.

Aceiași comentatori sunt angajați la televiziuni precum Digi sau Telekom, considerate de noi, suporterii care încă mai merg pe stadion, principalele vinovate pentru programarea meciurilor la ore și în zile care fac imposibilă participarea pentru suporteri.

Unul dintre cele mai frumoase meciuri din Liga 2 din sezonul 2018-2019, FC Argeș – Petrolul Ploiești, este programat joi, pe 04.10.2018, la ora 17:00. Ora 17:00!!! Oră la care mulți nici măcar nu ies de la serviciu, de ajuns pe stadion la timp nemaipunându-se problema. Programarea complet nepotrivită, în această zi și la această oră, vine ca urmare a faptului că Digi Sport trebuie să transmită întreaga etapă a Europa League al cărei prim meci începe la 19:55. Dacă ne întrebați pe noi, preferăm să mergem pe stadion, fie pe frig, fie pe ploaie, să ne susținem echipele așa cum se cuvine, decât să stăm în casă și să ne uităm la niște meciuri total neintersante într-o competiție în care oricum nu va mai ajunge vreo echipă din România prea curând, din cauza, în primul rând, A LIPSEI ACUTE DE SUSȚINERE A ECHIPELOR DIRECT DE PE STADION!

Din sezonul acesta s-a decis că echipele ce contestă programarea meciurilor riscă să fie depunctate și amendate. Digi Sport și Telekom Sport ar trebui să susțină atragerea suporterilor la stadion prin stabilirea unor intervale orare rezonabile de disputare a jocurilor, fără sa își urmărească propriile interese lipsite de principii în programarea acestora.

Numai în felul acesta spectacolul fotbalistic va fi unul complet!

Din punctul nostru de vedere, meciul ar trebui încadrat în grila din weekend, grilă din care probabil mai face parte și meciul Voluntariului sau al Chiajnei, fără a jigni aceste echipe, cele două sunt totuși lipsite de orice fel de tradiție și nu se pot compara cu FC Argeș sau Petrolul Ploiești.

Este inadmisibil să fim tratați în acest mod! Cum putem noi să fim acei nebuni ai peluzelor, când meciurile sunt programate doar ca televiziunile să fie în câștig? Cum putem noi să salvam fotbalul românesc, dacă ni se pun bețe în roate?

Credem că toată lumea știe, fie copil, mămică, tătic, pensionar, că fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic! Trebuie să tragem un semnal de alarmă!

Astfel, noi, Peluza I Ilie Oană cât și Peluza Nord Pitești, am decis de comun acord să nu ne prezentăm la meciul pe care îl așteptam cu atâta drag, pentru o cauză mult mai importantă și anume ca fotbalul românesc să renască, cu ajutorul nostru, bineînțeles!

Nu vă mai bateți joc de fotbalul din România care și așa este la pământ!”

Săndoi face un apel către suporterii piteșteni: „Vrem să vă avem alături de noi!”

Astăzi, în conferința de presă premergătoare meciului de la Pitești, antrenorul echipei FC Argeș a făcut un apel la fanii alb-violeți și oamenii din Pitești să vină la stadion pentru a-și susține favoriții în derby-ul cu Petrolul.

Emil Săndoi spune că, în asemenea derby-uri, sprijinul suporterilor este esențial. „Noi am avut niște probleme cu programarea meciurilor și în debutul campionatului. Eu le-am enumerat de fiecare dată, când am jucat la ora 15:30, pe 40 de grade afară și pe teren sintetic. Ne-a costat acel meci. În afară de faptul că am obținut un rezultat pozitiv, până la urmă, pentru că vedeți unde este Pandurii Târgu Jiu în clasament, acel joc a lăsat urme. Și accidentări și probleme datorită cărora jucătorii nu au putut să se pregătească câteva zile. După aceea am mai fost programați la 13:30 sau la ora 13:00. Trebuie să-i respectăm foarte mult suporterii pe care noi îi avem. Îi respect de fiecare dată, pentru că mulți dintre ei vin după noi în cele mai lungi deplasări și ne susțin necondiționat. E foarte important acest aspect, când știi că acolo în tribună, există un grup de băieți care sunt total alături de tine. Contează foarte mult acest lucru. Din punctul ăsta de vedere, nu avem ce să le reproșăm nici spectatorilor care vin la stadion. Îi așteptăm în număr cât mai mare la meciul de joi cu Petrolul. Ar fi păcat să nu vină la o asemenea partidă. Referitor la galeria noastră, chiar este o rugăminte din partea mea și în numele echipei!. Noi vrem să-i avem alături de noi și la acest meci, chiar dacă ziua și ora la care se joacă sunt cum sunt. Asta este situația și nu e nimeni vinovat. Noi îi așteptăm să fie alături de noi, chiar dacă vor veni mai târziu sau dacă ajung în ultimele minute la stadion”, a spus Emil Săndoi.

Înfrângere la „masa verde”, penalizare cu alte șase puncte și amendă, sancțiunea pe care o primește o echipă dacă refuză să joace când vrea FRF sau televiziunea

La începutul acestui sezon, FRF introducea în regulament un punct prin care le „băga pumnul în gură” cluburilor din Liga 2 și le făcea un mare favor televiziunilor.

În ședința de pe 4 iunie a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, membrii acestuia au aprobat cu unanimitate de voturi completarea articolului 83 din Regulamentul Disciplinar al FRF cu un nou aliniat, 15.1. În acesta se specifică sancțiuni dure pentru cluburile care refuză să permită transmisiunea meciurilor de pe teren propriu. Noua regulă a fost publicată pe site-ul FRF, în articolul în care s-au anunțat deciziile CEx din 4 iunie, mult mai târziu decât celelalte subiecte mai puțin importante de pe ordinea de zi avute la ședința respectivă.

Astfel, un club căruia nu-i convine data sau ora la care i-a fost programat meciul de pe teren propriu, după bunul plac al federației sau al televiziunii care alege să transmită acel joc, nu mai poate refuza transmisia. Dacă face acest lucru, atunci se alege cu pierderea meciului la „masa verde”, i se scad alte șase puncte din cele acumulate până atunci și va suferi și o penalitate financiară.

Iată decizia adoptată în CEx: „15.1 Refuzul transmisiei televizate a jocului în conformitate cu dispozițiile ROAF coroborate cu prevederile contractelor încheiate între FRF și partenerii media ai acesteia se sancționează cu pierderea jocului prin forfait, scăderea a 6 puncte și penalitate financiară conform prevederilor art. 83 alin. 15 de mai sus.”

Acum două sezoane, Juventus București, actuala Daco-Getica, nu a permis televiziunii care deținea drepturile tv să transmită vreun meci de pe teren propriu, nefiind de acord cu banii obținuți de FRF și modul de împărțire al lor.

La începutul sezonul trecut, UTA a refuzat, la rândul ei, să i se transmită jocuri de acasă, fiind nemulțumită de banii puțini primiți de la FRF după vânzarea drepturilor din campionatul precedent. Arădenii au ajuns apoi la o înțelegere cu federația, însă, chiar și așa, de la Șiria s-a televizat foarte rar.

ASU Politehnica Timișoara a fost un alt club care a refuzat în mai multe rânduri să se transmită jocuri de pe propriul stadion, fie pentru că nu voia să organizare partida pe „Dan Plătinișanu” sau nu-i convenea ora sau ziua de televizare.

Noua regulă poate fi considerată un „pumn în gură” dat cluburilor care nu se înclină în fața programărilor făcute după bunul plac de către FRF și televiziunea care va cumpăra drepturile de transmisie din Liga 2. În dese rânduri, echipele s-au plâns față de datele și orele la care au fost stabilite jocurile, dar și de faptul că nu sunt consultați în această privință. Acum, cu noua regulă, nu mai au ce face, dacă țin la puncte și bani.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 02 Oct. 2018, 20:18 Campionat
Pe aceeași temă