Derby la subsol, în Zăvoi!

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 11:07 Campionat
Derby la subsol,** în Zăvoi!

Sâmbătă dimineața, FC Silvania
evoluează la Râmnicu Vâlcea, în fața unei echipe ce a avut un start
catastrofal de campionat și care a fost „lanterna roșie” a
clasamentului, după primele etape. Având în componența echipei
foarte mulți juniori, CSM Râmnicu Vâlcea părea condamnată la
retrogradare, dar luminița de la capătul tunelului s-a reaprins
după implicarea financiară a unui om de afaceri din București. Au
fost suficiente două victorii, care să renască speranțele în Zăvoi,
astfel că o victorie a vâlcenilor ar băga la apă FC Silvania,
aflată la doar un punct distanță, dar și cu un meci mai mult
jucat.

Suporterii de sub Măgură speră că
nu va fi așa, iar șimleuanii își vor demonstra calitățile, mai ales
că a trecut deja aproape o treime din campionat, iar valorile
sosite la echipă trebuie să confirme, până nu va fi prea târziu. De
altfel, evoluțiile elevilor lui Adrian Anca au fost destul de
curajoase în partidele din deplasare, mărturie în acest sens stând
victoria de la Craiova, eșecul pe undeva nemeritat de la Mioveni
sau prestația bună din amicalul cu CFR Cluj (scor 6 – 3). Singura
absență din lotul Silvaniei va fi cea a lui Dan Mureșan – suspendat
trei etape după eliminarea din ultimul minut al partidei de la
Mioveni.


Vezi AICI programul infernal al Silvaniei din următoarea
lună

Marius ANGHEL 22 Oct. 2010, 11:07 Campionat
Pe aceeași temă