Duelul UTA – ACS Poli se anunță a fi, cel puțin în tribune, departe de intensitatea derby-urilor vestice dintre arădeni și vechea Politehnica. Cu 24 de ore înainte de joc doar 50 de fani timișoreni și-au asigurat prezența în mod organizat pe arena „von Neumann” deși se solicitase inițial o sută de tichete.
Spre deosebire de duelurile de altădată dintre Arad și Timișoara, meciul de vineri nu va avea parte de spectacolul celor două peluze. De altfel timișorenii vin în număr destul de mic, în timp ce suporterii lui UTA consideră jocul de mâine doar un duel cu o echipă timișoreană oarecare.
„Am ridicat 50 de bilete, atâția fani au confirmat că vin. Dacă vor fi peste nu e nicio problemă vor putea intra la stadion. Am asigurat un vagon suplimentar dus-întors”, ne-a spus Paul Prodana, organizatorul suporterilor timișoreni. Mai mult, nici meciul nu e considerat de către Jandarmerie ca fiind unul cu grad ridicat de risc. „Nu e într-adevăr de mare risc. Cei ce merg nu au așa mare rivalitate cu Aradul. Posibil ca peluza lor să nu scandeze împotriva noastră. Dar până la urmă e un duel cu Timișoara și pentru ei. Pentru mine nu contează aceste schimbări în acte, și ei au făcut același lucru, așa și ei de fapt sunt Fortuna Covaci”, a conchis Prodana.
„Ne vom susține echipa ca la orice meci acasă”
Unul dintre liderii peluzei arădene, Daniel Proca spune că ACS Poli e văzută doar ca un simplu adversar de competiție. „Nu știu cum o să fie primiți de spectatori. Dacă nu vin cu gânduri războinice vor fi tratați ca orice galerie adversă. Știu că o parte din suporterii Politehnicii au trecut de partea lor. Noi în mod normal ne vom susține echipa ca la orice meci. Eu îi înțeleg pe suporterii care au mers în Liga a V-a pentru că au susținut atâta timp că acea echipă e Poli. Și-au zis că după Dacia, AEK, de ce să mai accepte o nouă ghidușie. Îi înțeleg și pe cei care susțin echipa aceasta…”, a explicat Proca. Referitor la faptul că jocul nu e considerat „de risc maxim” precum un adevărat derby, ultrasul UTA-ei a pus sare pe rană: „Dacă cei de la ACS Poli mai aveau dubii, decizia Jandarmeriei i-a lămurit”.
Întrebat totuși care e explicația afluenței de spectatori anunțate la meciul de vineri, fiind deja vândute peste trei mii de bilete, Daniel Proca consideră că totul se datorează emulației din ultimele săptămâni, UTA fiind preluată de un nou finanțator. „La noi e o emulație după ce ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Din cauza datoriilor care existau riscam să o luăm iar de la zero. E și primul meci al sezonului și e cu o echipă din față, putea să fie și Lupeni, erau la fel de mulți”, a concluzionat acesta.
Info:
– Suporterii timișoreni vor pleca spre Arad vineri cu trenul de la ora 14:29, ei se vor întâlni inițial la benzinăria de lângă Gara de Nord la ora 13:45. Biletele de intrare la meci sunt gratuite în baza reprocității dintre cele două cluburi. Partida va începe de la ora 18.
– Circulația autovehiculelor va fi restricționată pe strada Frații Neumann în Arad, pe ambele sensuri, în ziua meciului, de la ora 9,00. De la aceeași oră va fi restricționat accesul autovehiculelor pe platoul din fața Stadionului municipal „Francisc Neumann”, iar de la ora 16,00 va fi restricționată circulația autovehiculelor pe strada Poetului, de la intersecția cu strada Bumbacului, până la intersecția cu strada Frații Neuman. La acest meci spectatorii vor avea acces pe stadion doar pe la poarta principală (C.A.Vlaicu) și pe la poarta II (lângă fostul CPL).
– Pentru prevenirea producerii de incidente care pot afecta siguranța spectatorilor, accesul pe stadion se va face începând cu ora 16.00.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)