„Delta s-a plimbat pe Areni”

18 May. 2009, 15:50 Campionat

Dacă înaintea meciului de la Buftea spunea că o victorie a echipei sale ar rezolva în mare parte calculele retrogradării, Marian Pană nu mai este de aceeași părere după ce și Cetatea a învins Delta Tulcea.

 

„Este foarte greu de pronosticat dacă ne vom atinge sau nu obiectivul, dar avem în continuare prima șansă. Orice rezultat de egalitate sau înfrângere te poate îndepărta de adversarul direct, cum, la fel de bine, orice victorie te poate sălta binișor. Noi vom primi vizita candidatei la promovare CSM Ploiești, în timp ce Suceava are o partidă mult mai ușoară, la Chiajna”, a declarat antrenorul Științei.

Marian Pană consideră oarecum întemeiate temerile sucevenilor cu privire la corectitudinea cu care echipa sa își dispută ultimele jocuri din acest sezon, dar este de părere că nu este corect ce declară aceștia.

„Normal că îți pui unele semne de întrebare în cazul unei echipe care a revenit spectaculos în finalul sezonului. Dar să nu uităm că, spre deosebire de suceveni, noi am întîlnit formații lipsite de orice motivație, aflate deja cu gîndul la vacanță, pe cînd Cetatea a susținut jocuri foarte dificile. Nu e corect să ne suspectează de blaturi, deoarece noi nu am comentat în nici un fel victoria lot de sîmbătă, cînd Delta s-a plimbat practic pe Areni. Dar nu mai comentez nimic, deoarece nu vreau să intru în polemică nu nimeni. Nu ne interesează rezultatele altora, preferînd să ne vedem de treaba noastră în continuare…”, a declarat fostul antrenor al Cetății.

 

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

18 May. 2009, 15:50 Campionat
Pe aceeași temă