Antrenorul timișorenilor a recunoscut superioritatea reșițenilor, după eșecul, scor 0-2, pe terenul Metalului. Dan Alexa a spus că starea terenului a afectat jocul, dar pune înfrângerea pe seama greșelilor mari din apărarea echipei sale, precum și pe prestația slabă din partea secundă, când a schimbat sistemul.
„Un meci disputat, din păcate nu am reușit să ne adaptăm la suprafața de joc. Am jucat in a doua repriză exact ce nu trebuia. Am băgat doi atacanți de careu pentru a sări peste construcție, din păcate nu am reușit și atacantii nu au evoluat în multe momente cum mi-am doirt. Bara lui Pedro și ocazia lui Keita, am avut ocaziile mari ale meciului. Din păcate am luat gol pe greșeli personale, la fază fixă. În repriza a doua am încercat să joc cu două extreme și doi atacanți. Reșița a avut un mare spirit de sacrificiu. Au fost foarte bine organizați. Am jucat pe contre. Am sperat că va fi presiune pe centrări, pase lungi. Am intrat într-o nebunie, incercam sa construim când nu trebuia”, a declarat Dan Alexa.
„Chirurgul” a precizat că eșecul de azi e unul major în condițiile în care a rămas la patru puncte în spatele Metalului și anunță schimbări. „E o infrângere importantă. În special că vom sta etapa următoare. Mai sunt foarte multe meciuri. Mi se pare o contracandidată, nu știu dacă principala, sunt bine organizați, agresivi. Ca și cu Vâlcea au avut o repriză proastă apoi le-a fost ușor. E terenul care lor le convine. Atunci când e prost echipa cu calitate are de suferit. Sigur, după o repriză atât de proastă vor fi si schimbări. Victoria Reșiței a fost cu inima, nu întâmplătoare. Nu e binevenită această pauză pentru noi”, a precizat Alexa.
Tehnicianul lui ACS Poli s-a arătat deranjat de greșelile lui Cânu și nu s-a plâns de arbitrajul lui Colțescu, deși primul gol a venit după un corner care nu trebuia acordat: „Cânu nu are voie niciodată să ia așa rosu, au fost multe și până la acel galben, am luat golurile din greșeli mari. Arbitrajul, foarte bun, a fost cornerul acela, mingea a trecut la un metru de Belu”. ACS Poli a rămas cu nouă puncte după cinci runde în B2.
Sursa: Sport9