Dan Alexa, nevoit să-și înfrunte propria creație. „Chirurgul” dezvăluie că FC Caransebeș are un nou obiectiv

Dan Alexa, nevoit să-și înfrunte propria creație.**

ACS Poli joacă vineri cu FC Caransebeș într-un duel bănățean inedit în Liga a II-a. Dan Alexa i-a sprijinit până în primăvară pe „gugulani”, dar spune că a încheiat orice relație cu aceștia după ce a început munca de antrenor la Timișoara. „Chirurgul” a surprins azi cu o informație, susținând că nou promovata și-a schimbat de fapt obiectivul și vrea să promoveze.

„Ne așteaptă un meci important, venim după două eșecuri pe care nu le preconizam. Întalnim Caransebeșul, o echipă neînvinsă până acum. O echipă bună, organizată, trebuie să câștigăm”, a declarat Dan Alexa.

„Nu e niciun secret, am început practic ceea ce trebuia să fie acum. Mi-am dorit foarte mult să ajut orașul în care am crescut. Când am început campionatul am încheiat orice fel de legătură cu ei. Ei își văd de treaba lor. Din ce am înțeles și-au schimbat și obiectivul, vor să promoveze acum, sunt chiar foarte optimiști, vin aici să câștige nu să joace la ciupeală, bravo lor. Mă bucur că au asemenea planuri”, a precizat „Chirurgul”. Acesta nu a făcut însă declarații măgulitoare la adresa tacticii „gugulanilor”: „E ca Tărlungeni, dar mult mai periculoasă”.

Dan Alexa e convins că faptul că el o antrenează pe ACS Poli îi va face pe caransebeșeni și mai motivați, dar nu așteaptă alt rezultat în afara victoriei. „Chirurgul” a dezvăluit că a fost destul de afectat de eșecurile de săptămâna trecută.  „Trebuie să câștigăm meciul și în pespectiva de a reveni pe primul loc. Nu a fost un moment plăcut pentru mine, meciul de la Pâncota m-a durut foarte mult ca mod de a pierde. M-a făcut să sufăr foarte mult, la Vâlcea a fost o evoluție proastă dar nu meritam să pierdem… Toate echipele se motivează, e normal, cheia e la noi, nimeni nu se dă la o parte. De abia așteaptă meciurile cu Poli, e momentul lor să demonstreze că sunt buni, dacă jucăm la valoarea noastră vom avea meci ușor.  Am înțeles că cei de la FC Caransebeș au și o primă mai mare că joacă împotriva noastră. N-am mai vorbit cu primarul de acolo, i-am promis că poate îl ajut cu un sponsor, ce se intampla acolo sunt lucruri de apreciat”, a concluzionat Alexa.

Timișorenii au rămas cu un singur jucător indisponibil după startul de sezon cu probleme medicale. Ovidiu Petre nu va fi apt, în timp ce Pedro Henrique ar putea debuta mâine la alb-negrii. Partida ACS Poli – FC Caransebeș se dispută vineri, de la ora 19.00, în runda a patra a Ligii a II-a.

Sursa: Sport9

 
Pe aceeași temă