„Dacă nu retrogradăm, la anul formăm o echipă din localnici”

Florin ALBOIU 23 Nov. 2010, 15:23 Campionat

Antrenorul formației de ligă secundă, Unirea Alba Iulia, Adrian
Himcinschi, a declarat, marți, că dacă echipa sa va reuși să se
salveze de la retrogradare în acest sezon, va încerca să formeze de
anul viitor un grup puternic bazat pe fotbaliști din zonă.

„Avem mari probleme de lot, iar în afara celor trei
care se pregătesc separat și a lui Istvan Szabo, care și-a reziliat
contractul cu noi, la Arad nu voi putea miza nici pe serviciile lui
Călin Cristea, suspendat pentru cumul de cartonașe. De asemenea,
vor lipsi Răzvan Bucurică și Marius Potopea, accidentați de mai
multă vreme, după cum nu pot conta nici pe Ciprian Selagea, cu
piciorul în ghips, pentru care acest tur s-a terminat. Mergem la
Arad cu copiii, eu am mare încredere în valoarea lor și a tuturor
celor care alcătuiesc lotul nostru și sper să reușim să scoatem un
rezultat cât mai bun. De altfel, dacă anul acesta o «scăldăm» cum
se zice și evităm retrogradarea, doar nu suntem noi chiar cei mai
slabi din serie, vă garantez că din sezonul viitor la Alba Iulia se
va forma o grupare puternică, în care localnicii vor forma
majoritatea. Trebuie răbdare, continuitate în munca începută și,
poate sună ca un clișeu, rezultatele vor veni cu
siguranță”
, a spus Himcinschi.

Unirea Alba Iulia ocupă locul 12 în clasamentul seriei a doua a
Ligii a II-a, și va întâlni, sâmbătă, în cadrul etapei a XIII-a,
formația UTA Arad.

MEDIAFAX

Florin ALBOIU 23 Nov. 2010, 15:23 Campionat
Pe aceeași temă