MVP-ul partidei dintre Gloria Bistrița și Luceafărul Oradea, scor 4-1, Marius Curtuiuș, marcator a patru goluri, a declarat după meci că nu se aștepta să aibă o asemenea performanță, însă concentrarea l-a făcut să treacă de o astfel de barieră. Atacantul spune că i-a prins bine să fie rezervă în acest campionat, deoarece de mai fiecare dată a intrat cu gol.
„Am vrut să arătăm că nu ne-am lăsat pe tânjeală și să încheiem cu o victorie în fața celor care ne-au încurajat. Ne-am bucurat foarte mult când am promovat matematic, acum personal bucuria e mai mare că am marcat patru goluri într-un singur meci, nu mă așteptam. Le dedic celor care m-au sprijinit, familiei și suporterilor. Cum am reușit? M-am concentrat la fiecare fază, am dat gol și de la centrul terenului, dar și de la 2 metri. Eu am tot timpul o stea norocoasă, cum intru, cum marchez. Mie mi-a prins bine că am fost rezervă de multe ori în acest campionat, am marcat mai de fiecare dată. Oricum, Liga I e cu totul altceva, diferența este foarte mare”, a spus Curtuiuș.
Foto: Timp Online