Antrenorul echipei FC Argeș, Emil Săndoi, a apărut extrem de emoționat la interviul de după înfrângerea cu SSC Farul, scor 3-1, suferită duminică după-amiază, la Constanța, după ce piteștenii au condus. Tehnicianul a spus că l-au lăsat picioarele când a aflat că Ilie Balaci s-a stins din viață. Tragicul eveniment a avut loc cu circa o oră înainte de startul partidei ce a contat pentru etapa a 13-a a Ligii 2.
„Și pe mine m-au lasat picioarele când mi-a zis Ionel Dănciulescu înainte de meci. Nici nu mi-a venit să cred. Ilie era o persoană deosebită, unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut această țară. El nu fusese niciodată internat în spital, n-a avut niciodată probleme de sănătate, pur și simplu nu mi-a venit să cred. Am zis că trebuie să fie o greșeală undeva.
Pierdere mare pentru întreaga familie a fotbalului românesc. Un talent incomensurabil, eu am reușit să îl prind o perioadă scurtă, pe final de carieră. Și la Craiova l-am prins. Pentru unii dintre noi a fost ca un frate mai mare, un om de echipă, dedicat fotbalului, mânca fotbal pe pâine. Păcat, Dumnezeu să-l odihnească, condoleanțe familiei îndoaliate”, a spus Emil Săndoi, citat de Telekom Sport.
Emil Săndoi a izbucnit în lacrimi în timpul momentului de reculegere premergător partidei SSC Farul – FC Argeș.
llie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. „Minunea Blondă”, cum îl știu mulți, s-a născut pe 13 septembrie 1956. S-a lansat la clubul să de suflet, la Universitatea Craiova. Talentul pur l-a adus rapid în prima echipă, debutând la seniori 1973, la 16 ani. În același an și-a îndeplinit un alt vis. A câștigat primul titlu. Nu s-a oprit aici. A rămas la Craiova 12 sezoane, iar ulterior s-a transferat la Dinamo, alături de colegul său din Bănie, Rodion Cămătaru. Doi ani a evoluat pentru bucureșteni, dar nu a reușit să câștige vreun trofeu, deși Dinamo avea o echipă de excepție, antrenată de Mircea Lucescu. În 1988, din cauza unei accidentări la genunchi a fost nevoit să-și încheie cariera de fotbalist. Ilie Balaci a îmbrăcat tricoul echipei naționale de 65 de ori și a marcat 8 goluri.