După remiza din deplasarea de la Timișoara, 1-1 cu Ripensia, când a fost egalată în minutul 90, FC Argeș s-a răzbunat pe o altă echipă din orașul de pe Bega. ACS Poli a fost victimă sigură, sâmbătă, la Pitești, când elevii lui Emil Săndoi s-au impus cu 5-0, patru dintre reușite semnându-le în prima repriză.
Rareș Enceanu (3′, 35′) și Cătălin Barbu (31′, 44′), ambii cu „duble” reușite în prima parte a jocului, și Vasile Buhăescu (71′) au marcat împotriva echipei timișorene și i-au adus Argeșului încă trei puncte în clasament, menținând-o în imediata apropiere a locurilor promovabile.
La finalul partidei, Emil Săndoi și-a felicitat jucătorii pentru succes, însă a transmis și că este nemulțumit de randamentul arătat pe faza ofensivă, cu toate că s-au marcat cinci goluri. Antrenorul piteștenilor își dorea o victorie la o diferență și mai mare de goluri.
„Important este că am câștigat acest meci. Asta ne interesa cel mai mult. Am fi meritat să înscriem de mai multe ori, pentru că am avut nenumărate ocazii de a marca. Cred că am reușit performanța să ratăm și de la un metru de linia porții. Mă bucur și pentru Barbu, că are o continuitate. Are câteva meciuri în care înscrie. Enceanu a reușit să înscrie. Ar mai fi trebuit să mai înscrie și alte goluri, pentru că a mai avut și alte ocazii. Mă bucur că am fost mult mai realiști pe faza defensivă. Au fost multe plusuri astăzi pe parcursul jocului, dar și minusuri la finalizare. Mă bucură continuitatea pe care o are Tofan în evoluții, pentru că a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri din ultima perioadă. Ar merita toți băieții să-i evidențiez. Vasile Gheorghe a legat foarte bine jocul la mijlocul terenului, Șerban a închis culoarele, a schimbat foarte bine direcția de atac când a trebuit. Și fundașii centrali au fost OK. Adversarul a avut doar vreo două situații pe parcursul întregului joc. Gugu a reintrat după o lună și jumătate în care nu a jucat. Avea nevoie de ritm de joc. Sper ca și Năstăsie să se recupereze mai repede. Am înțeles că nu este o luxație la umăr și nu va fi indispopnibil mult timp. Îmi pare rău că jucătorii care au intrat pe parcurs au ratat din poziții favorabile. Când ai asemenea ocazii, trebuie să dai gol”, a spus Săndoi la conferința de presă de după meci.
Cu această nouă victorie, FC Argeș a acumulat 32 de puncte și se menține la șase puncte în spatele liderului Chindia, fiind în imediata aproapiere a podiumului. În runda următoare, echipa piteșteană joacă duminică, de la ora 13:00, la Arad, cu UTA (locul 9, cu 23 de puncte).
Foto: fb FC Argeș