Cu forcepsul, totuși victorie

Publicat: 03 Apr. 2010, 15:35 Actualizat: 03 Apr. 2010, 15:38 Campionat
Cu forcepsul,  totuși victorie

„Am uiat să ne mai
bucurăm. Când am intrat în vestiar unii dintre băieți plângeau de
bucurie”
, a spus ,amar, la conferința de presă
antrenorul gazdelor, Constantin Gache.

Victoria obținută cu multă trudă de
tulceni, s-a conturat abia în ultimele minute de joc, când oaspeții
evoluau, de mult timp, în doar nouă jucători de câmp.

În minutul 18, la un duel aerian între fundașul Mișilăricu și
stelistul V. Simion, ultimul a lovit cu cotul și a fost eliminat de
centralul Ionuț Neagu. În ciuda superiorității numerice, gazdele nu
s-au apropiat periculos de poarta bucureștenilor, ba mai mult în
minutul 28, la un semiluft a lui Mișilăricu în interiorul careului,
mingea îl lovește în mână, fără a se creea un avantaj și centralul
întâlnirii indică eronat punctual de la 11 metri: execută precis
Bâtfoi și înscrie, deschizând scorul. Același Bâtfoi a avut ocazia
desprinderii în minutul 40, când lovitura de cap a fost reținută cu
siguranță de portarul Olteanu.

Abia în minutul 43 gazdele reușesc să expedieze primul șut pe
spațiul porții, șut care însă a însemnat restabilirea egalității pe
tabela de marcaj. Excelent lansat de Horovei, juniorul Peteleu
pleacă din spatele fundașilor adverși, preia aerian pe lângă Lungu
și introduce balonul în poarta goală.

După pauză Delta încearcă să
forțeze Victoria, dar tineretul Stelei se așează bine în teren și
chiar contraatacă periculos.

În minutul 55 șutul expediat de
veteranul Horovei, la capătul unei frumoase acțiuni personale,
lovește transversala porții unui Lungu fără reacție. La doar un
minut distanță Steaua rămâne în opt jucători de câmp, după
eliminarea lui Iacob, pentru un presupus fault în postura de ultim
apărător.

Speranțele Stelei sunt definitiv
îngropate în minutul 85, când Emil Nanu a fost omul potrivit la
locul potrivit. Același Peteleu, plecat dintr-o poziție suspectă de
ofsaid, a șutat pe colțul lung, portarul Lungu a deviat nefericit
în picioarele lui Nanu care a îndeplinit o simplă formalitate: 2-1.
Scorul final îl va stabili , Costescu, un alt veteran al gazdelor,
care a fructificat serviciul mijlocașului Vișan: pătrunde în
interiorul careului, îl pierde pe drum pe goalkeeper-ul bucureștean
și înscrie pentru 3-1.

Extrem de pozitivă atitudinea
antrenorului Leo Strizu care la conferința de presă și-a felicitat,
pe deplin meritat, proprii jucători pentru abnegația de care au dat
dovadă și pentru atitudinea pe care au avut-o în joc. De asemenea,
ușor ironic, Leo Strizu, a comparat vârstele jucătorilor celor două
echipe, sugerând că Delta Tulcea nu va mai avea campionatul viitor
o viață ușoară dacă va merge tot pe mâna actualilor componenți.

Un exemplu bun de urmat, nici unul
dintre antrenori nu a comentat prestația penibilă a brigăzii de
arbitrii, deși ambii ar fi avut o mulțime de lucruri de
reproșat.

Articol scris de Valentin C.
Ifrim

Publicat: 03 Apr. 2010, 15:35 Actualizat: 03 Apr. 2010, 15:38 Campionat
Pe aceeași temă