Fără victorie în acest campionat și ajunsă pe locul 15 în clasament după desfășurarea meciurilor din weekend, CSM Râmnicu Vâlcea mizează astăzi pe primul succes în Liga 2 sub conducerea lui Ionel Gane. După trei egaluri obținute în tot atâtea jocuri, gruparea vâlceană întâlnește de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, una dintre cele trei echipe ce până în acest moment nu a acumulat niciun punct. E prilejul perfect pentru olteni pentru a demonstra că nu degeaba este văzută ca una dintre echipele puternice ale campionatului actual.
În schimb, ACS Berceni a suferit schimbări majore în această vară și momentan nu a reușit să pună probleme adversarilor pe care i-a întâlnit. Ilfovenii au un golaveraj totuși mai bun decât Metalul Reșița și Șoimii Pâncota, doar 1-9, dar încă suferă, drept dovadă că runda trecută au pierdut pe teren propriu cu toate că au jucat în superioritate numerică mai mult de o oră din meci.
Pentru acest meci, antrenorul gazdelor, Jerry Gane, are aproape tot lotul valid, singurul absent fiind mijlocașul Stephan Drăghici (18 ani), care este răcit cobză. Deci Vâlcea nu va avea nicio scuză în fața propriilor suporteri dacă nu va putea să o învingă pe ACS Berceni.
Altfel, meciul ce se va desfășura pe Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea va fi arbitrat de centralul Dan Grigore Botescu (București) și asistenții Florin Pucheanu (Ulmi) și Gabriel Ion Cătană (Târgoviște).
VEZI TOATE REZULTATELE înregistrate în etapa a 4-a
COMENTARIUL LIVE:
â–ºCSM: Muțiu – Samson, Ct. Pîrvulescu (cpt.), I. Neag, Bușu – R. Georgescu (Ov. Mihai ‘66), D. Stana (Fl. Pîrvu ‘80), C. Cristea, Ad. Cârstea (Piscanu ‘38) – Ceapă, Bg. Geantă
Rezerve neutilizate: I. Teodorescu – D. Dumitrașcu, M. Dina, Cr. Munteanu
Antrenor: Ionel Gane
â–ºACS Berceni: H. Iancu – G. Apostol (cpt.), Bîrsănel, Sfrijan, Val. Lupu – M. Ion (Ct. Radu ‘89), Lică, Cr. Matei, M. Badea (Fl. Niță ‘62) – Aioanei, Funieru (Rz. Stăvărache ‘75)
Rezervă neutilizată: Ed. Preda
Antrenor: Marcel Abăluță
â–ºMin 90+3 Final de partidă. CSM Râmnicu Vâlcea câștigă obține prima sa victorie în noul sezon al Ligii 2, în timp ce ACS Berceni rămâne fără punct în clasament
â–ºMin 90+2 Sorin Bușu ia cartonașul galben
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute
â–ºMin 89 ⇔ Intră Cătălin Radu și iese Mihai Ion
â–ºMin 88 2-0 Cristea deviază pe spate cu capul de la mijlocul terenului, Bogdan Geantă preia și scapă înspre poarta lui Iancu, e mai rapid decât Bîrsănel și înscrie cu un șut la colțul lung, pe lângă goalkeeperul ieșit la întâmpinare
â–ºMin 87 Aioanei bate o lovitură liberă de la 30 de metri central, trimite peste zid și puțin peste vinclul din stânga lui Muțiu
â–ºMin 84 George Apostol ia galben pentru un fault asupra lui Bușu în flancul stâng
â–ºMin 82 Geantă avansează pe linia de 16 metri, iar atunci când se hotărăște să tragă o face direct în Ceapă, propriul coechipier. Vâlcenii nu sunt în stare să înscrie încă un gol pentru a-și asigura victoria. Berceniului pare că a căzut fizic, deorece nu mai reușește să țină de minge
â–ºMin 81 Ceapă e egoist și încearcă să dea gol de la 25 de metri lateral stânga, însă trimite mult pe lângă colțul lung. Spectatorii îl huiduie
â–ºMin 80 ⇔ Daniel Stana este schimbat de Florian Pîrvu
â–ºMin 75 ⇔ Iese Valentin Funieru și intră Răzvan Stăvărache
â–ºMin 74 Niță ia galben după ce îl faltează pe Pîrvulescu la mijlocul terenului
â–ºMin 71 Stana scapă în dreapta careului, centrează în fața porții, Sfrijan respinge până în partea opusă la Cristea, al cărui voleu este respins în față de Iancu, iar acolo Ceapă se grăbește să șuteze el în fața lui Geantă și trimite din 6 metri mult peste transversală
â–ºMin 69 Samson acuză o accidentare la piciorul drept și are nevoie de îngrijiri medicale
â–ºMin 68 Geantă trage frumos de la 20 de metri de poarta lui Iancu, dar mingea se duce peste transversală
â–ºMin 66 ⇔ Iese Radu Georgescu și intră Ovidiu Mihai
â–ºMin 62 ⇔ Iese Mihai Badea și intră Florin Niță
â–ºMin 61 Bușu centrează din stânga direct în brațele lui Iancu
â–ºMin 60 Mihai Badea ia galben pentru că șutează într-o minge după fluierul arbitrului. Mijlocașul fusese oprit eronat din acțiune pentru un offside
â–ºMin 57 Șutul lui Neag din afara careului trece pe lângă colțul lung al porții lui Iancu
â–ºMin 55 Mihai Ion fentează în dreapta careului, pasează în centru pentru Aioanei, care e nemarcat, iar acesta pune latul și trimite pe centru, iar Muțiu scapă mingea puțin pe lângă bara din dreapta sa. Ocazie mare de gol pentru Berceni
â–ºMin 54 Aioanei bate direct înspre poartă lovitura liberă din flancul stâng, dar trimite peste
â–ºMin 54 Samson îl ia pe sus pe Badea în flancul stâng de atac al Berceniului
â–ºMin 52 Sfrijan bate o lovitură liberă de la 20 de metri central, mingea e respinsă cu capul de Georgescu, care acuză lovitura primită
â–ºMin 50 Mihai Ion trece de Bușu în dreapta careului Vâlcii, centrează în careul mic, iar Pîrvulescu respinge în corner din fața lui Muțiu
â–ºMin 50 Ceapă are o acțiune pe dreapta, centrează în centrul careului pentru Geantă, dar în fața acestuia intervine Sfrijan, care agață mingea și o degajează
â–ºMin 49 Geantă pătrunde și trage de pe linia de 16 metri peste poarta lui Iancu
â–ºMin 47 Combinație frumoasă în fața careului ilfovean, Ceapă pătrunde pe stânga și centrează la colțul scurt, acolo de unde Cristea a reluat din 6 metri pe lângă poartă
â–ºMin 46 A început a doua repriză
â–ºMin 45+2 Pauză la Vâlcea. CSM n-a jucat absolut nimic după ce a deschis scorul
â–ºMin 45 Meciul e prelungit cu două minute
â–ºMin 41 Lupu avansează în stânga până la marginea careului și trage la colțul scurt, dar Muțiu e pe fază și reține ușor
â–ºMin 38 Sfrijan bate o lovitură liberă de la 28 de metri ușor lateral dreapta, pe lângă zid, spre colțul scurt, dar Muțiu plonjează și reține
â–ºMin 38 ⇔ Nemulțumit de jocul echipei sale, deoarece Berceniul are posesia, Gane face prima schimbare. Iese Adrian Cârstea și intră Cosmin Piscanu
â–ºMin 33 Stana, singur în fața careului, își așează mingea și trage de la 20 de metri pe lângă poarta lui Iancu
â–ºMin 28 Matei trage din afara careului, însă peste poarta lui Muțiu
â–ºMin 27 Bîrsănel anticipează pase pe culoar a lui Stana către Ceapă și fundașul Berceniului respinge din fața propriului careu
â–ºMin 22 Lupu bate direct în zid o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral dreapta
â–ºMin 19 Cristinel Matei trage la colțul lung din 17 metri ușor lateral dreapta și Muțiu reține pe linie
â–ºMin 17 Constaatac în vitează pentru CSM, Geantă centrează din dreapta în centru pentru Ceapă, acesta preia larg în careu și îi permite lui Iancu să ciupească balonul din picioarele sale
â–ºMin 10 Bușu îl calcă pe gleznă pe Mihai Ion și scapă fără cartonaș, deși l-ar fi meritat pe cel roșu. Jucătorul Berceniului se zvârcolește pe gazon de durere
â–ºMin 9 Neag bate o lovitură liberă asemănătoare ca la faza golului, însă acesta trimite direct pe colțul scurt, Iancu scapă mingea în față, iar Pîrvulescu, pe fază, ciupește balonul și trimite pe lângă, apoi se trântește la pământ simulând că a fost agățat de portar. Căpitanul CSM-ului cerșește un penalty, dar arbitrul nici nu l-a băgat în seamă
â–ºMin 6 1-0 Stana bate o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, din colțul careului, Bîrsănel respinge cu capul până la 16 metri central, acolo de unde Călin Cristea trimite direct lângă bara din stânga portarului Horia Iancu
â–ºMin 1 A început partida