Mijlocașul stânga al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Daniel Iancu a fost accidentat în prima repriză a jocului cu Metalul Reșița, scor 1-1, chiar de vechiul său prieten, Bebe Vasile!
În minutul 25 al partidei CSM-Metalul, mijlocașul oaspeților, Vasile a avut o intrare foarte dură la jucătorul vâlcean Iancu, sancționată doar cu cartonaș galben de arbitrul Alexandru Tudor. Prins cu piciorul pe pământ, Daniel Iancu nu a mai putut continua jocul și a fost înlocuit, urmând să rateze finalul acestui campionat.
„Culmea, m-a accidentat chiar fratele meu Vasile, cu care mă știu de la juniori, am fost și colegi la Vâlcea. Nu vreau să îi reproșez nimic, se întâmplă la fotbal. Luni voi merge la București să fac un RMN și să văd diagnosticul exact, probabil este ligamentul anterior afectat, sper să nu fie rupt” a declarat Dani Iancu.
Astfel, lista jucătorilor de la CSM care sunt indisponibili devine interminabilă, pe ea mai figurând Melcea, Cataramă, Lircă, Tănasă, Ov.Mihai, B.Geantă, Ureche.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru