CSM, maxim de puncte în derby-ul Vâlcii! Înfrângerea dureroasă scoate Damila din cursa pentru promovare

Marius ANGHEL 31 May. 2013, 15:25 Campionat

După cum era de așteptat, derbyul local al Vâlcii, CSM – Damila, 1-0, a oferit celor 2.500 de spectatori mulți nervi și foarte puțin fotbal.

Damila a ratat orice șansă la locurile 1-2 promovabile după eșecul suferit aseară în Zăvoi, 0-1 cu rivala CSM, după un joc foarte tensionat cu trei eliminări și două întreruperi din cauza gazonului impracticabil. Golul din prelungiri reușit de Costin Stoica, cu o execuție superbă, șut în vinclu din cădere, de la 18 metri a consființit eliminarea trupei lui Claudiu Niculescu din cursa promovării.

Majoritatea spectatorilor vâlceni a încurajat Damila, echipă care încă mai spera la promovare, în detrimentul CSM-ului, formație pentru care acest joc nu mai avea miză. Huiduiți la final, alb-albaștrii și-au dat în petic și au răspuns prin gesturi obscene la adresa spectatorilor.

După ce s-a bătut al treilea an consecutiv pentru evitarea retrogradării, CSM rămâne cu satisfacția morală că a arbitrat lupta pentru promovare și a învins de două ori pe Damila. În plus, suporterii vâlceni au acuzat lipsa de determinare a echipei lui Pelici la jocurile pierdute cu Poli și Corona, în comparație cu meciul contra Damilei, când CSM a dat totul pentru a-și stopa rivala.

De cealaltă parte, jucătorii Damilei au demonstrat că nu știu să piardă cu demnitate. Au fost excesiv de nervoși din startul jocului, dar nu au reușit niciun moment să arate ca o candidată la promovare și au pus foarte rar presiune la poarta lui Pascal.

La final, alb-verzii au rupt banca de rezervă, dar și porțile de acces în tunel, iar unul dintre îngrijitorii Bazei Sportive a fost lovit de unul din suporterii oaspeților. Cele două echipe s-au încăierat la vestiare, unde a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine. 

Pe siteul oficial al Damilei, administratorii au găsit scuze puerile pentru eșec: vremea, arbitrii, scumpirea biletelor, intrări misterioase la cabina arbitrilor sau copiii de mingi. Uită însă că Damila nu a jucat mai nimic în Zăvoi și cu doar două puncte în ultimele patru deplasări, nu a demonstrat că are forța de a promova. Să nu uităm că ambele echipe au trecut prin aceleași condiții în Zăvoi, însă jucătorii CSM-ului au demostrat că au putut mai mult, drept dovadă și victoria.

„FC Damila a jucat toate meciurile pe teren și nu a cerut niciodată clemență. Pe de altă parte, o echipă formată din jucători care cu unii sunt zmei, iar cu alții mielușei este o grupare fără onoare sportivă. Cei care se pretează la astfel de lucruri pot merge și mai departe cu acțiunile anti fair-play. Iată cum, într-una din pauzele meciului, în cabina arbitrilor a intrat, fără a avea vreo calitate oficială la acest joc, un cunoscut personaj din lumea fotbalului vâlcean de care se leagă și amintirile neplăcute de la Baia Mare” este atacul suburban al Damilei.

CSM RÂMNICU VÂLCEA
DAMILA MĂ‚CIUCA
1-0

Ad. Stoica ”90

Pascal – Tomozei, Potopea, Plecanciuc, Vătăjelu – Fl. Pârvu (cpt.), Ad. Neagoe – Oct. Vasile (G. Cruceru ”46), Ad. Stoica (A. Ștefan ”90+3), I. Szabo (C. Lungu ”78) – NKongue
Antrenor: Alexandru Pelici
Eliminat: N”Kongue (80) – 2 galbene

Matache – Samson, Deaconescu, I. Stoica (cpt.), Cucui – Bărbulescu, Menassel – Melcea (Ad. Popa ”54), Lircă (Ct. Pârvulescu ”88), Codin (Bg. Geantă ”76) – Negruț
Antrenor Claudiu Niculescu
Eliminați: Bărbulescu (71) – 2 galbene, Cucui (87) – roșu direct

Articol scris de Adi Georgescu

Marius ANGHEL 31 May. 2013, 15:25 Campionat
Pe aceeași temă