Antrenorul piteștenilor, Iulian Crivac consideră eșecul din Zăvoi ca nedrept. „A fost un meci de luptă, adversarul și-a dorit mai mult victoria, noi am făcut câteva greșeli. Pe alocuri am dominat, știam că Vâlcea este bine așezată tactic, a fost un joc încrâncenat, de luptă, pe un teren foarte greu, echipele s-au anihilat reciproc. Pentru mine a fost o dilemă că după joc, au dispărut mingile, important e să jucăm fotbal, asta ne dorim cu toții. Vâlcea a avut ocazii, dar nu pe un joc bine definit, au avut ocazii pe mingi aruncate la bătaie, dar nu a avut un joc mai bun ca al nostru. Suntem echipe tinere, cu jucători care sperăm să crească și dacă nu ajungem în viitorul apropiat în Liga I, să ajungă în vederile loturilor naționale și apoi să fie transferați în primul eșalon”. a declarat acesta după eșecul de azi de la Râmnicu Vâlcea
Tehnicianul nu este deloc încântat de eventualitatea ca Damila să ajungă pe viitor, dacă promovează, în Trivale: „Ne-ar zdruncina orgoliul nostru de argeșeni, să ajungă să joace Măciuca la Pitești. Acolo au fost niște nume de fotbaliști, a fost o echipă de două ori campioană, care a jucat în cupele europene, dar fiecare formație are în istorie probleme. Poate avem probleme de efectiv, ne-am dori mai mulți jucători, dar e greu să aduci din altă parte, eu consider că pepiniera proprie e cea mai bună variantă și cea mai de încredere”.
Articol scris de Adi GEORGESCU