Judecătorul sindic a dispus, vineri, 14 februarie, la Tribunalul București, amânarea discuțiilor privind confirmarea planului de reorganizare al SC FC Rapid SA, stabilind un nou termen în dosarul de insolvență pentru 28 martie. Semnalele sunt însă bune și giuleștenii au șanse mari să obțină licența pentru Liga 1.
Nicolae Cristescu a declarat că nu a venit în Giulești ca să facă o afacere din Rapid și spune că are un singur regret: că nu a plătit toate restanțele în momentul în care a preluat echipa.
Cristescu: „Rapid îmi datorează 10 milioane. Suntem disupuși să cedăm 100% fără pretenții materiele”
„Se spune că avem datorii de 33 de milioane de euro, dar e mai mult decât greșit. În acte figurează datoria, dar trebuie să știm bine cine are de recuperat acei bani. Cea mai mare parte e către noi, către mine și domnul Zamfir, care are 13 milioane de recuperat, iar eu 10. Deci sunt 23 de milioane în total. Erau datorii ale lui George Copos, dintotdeauna, pe care le-am preluat noi. Noi am preluat și activele, și pasivul. Deci sunt cele 23 de milioane, 13 milioane la Zamfir, 10 la mine, mai este o așa-zisă datorie, către Taher, de 8 milioane de euro. El nu s-a înscris la masa credală în termenul stabilit, deci practic, clubul Rapid nu datorează nimic. Nu sunt 30 și ceva de milioane, ci trei milioane. Datoriile către noi, către mine și domnul Zamfir, practic nu există, pentru că noi nu vom avea niciodată pretenția să recuperăm acei bani. Sunt foarte multe echipe care au restanțe, nu știu de ce se vorbește mereu de acest lucru. Am un singur lucru pe care îl regret de când am venit la Rapid, că nu am plătit salariile imediat. Dacă noi plăteam din luna iulie, aveam salariile la zi”, a declarat Nicolae Cristescu la Digi Sport.
Marian Iancu a anunțat că este dispus să investească în Giulești, ca acționar minoritar. Patronul Rapidului spune că poate renunța gratis la echipă, în cazul în care va găsi un investitor bine intenționat: „Putem ceda 100% fără pretenții materiale”.
„Când am venit la Rapid, am venit cu un singur gând, să salvăm echipa. Rapidul era la un pas de desființare. Nu am venit cu gândul să facem o afacere. Nu vrem decât binele Rapidului, nu cerem nimic. În mare parte cred că am reușit, Rapidul ar fi fost desființată în luna mai. Nu am vorbit cu domnul Iancu, dar este așteptat cu brațele deschise la noi. Putem ceda 100%, fără pretenții materiale, dacă e vorba de oameni bine intenționați”, a mai spus Nicolae Cristescu.