Cosmin Vancea, puncheor de pe bancă

22 Apr. 2010, 16:46 Campionat

Două echipe cu obiective total
diferite s-au întâlnit în câmp pentru o luptă surdă până pe final.
Rezultatul de la capăt, deși previzibil, a fost obținut mult mai
greu decât o arată scorul.

Prima ocazie a venit rapid și a
aparținut mureșenilor, fundașul Lupuț însă nu a reușit să treacă
mingea de Lungu, postat pe linia porții. Jocul apoi trenează la
mijlocul terenului, iar cei 22 de jucători nu se remarcă sub ochii
căutătorilor de talente Ioan Timofte și Cristea Opria, prezenți în
mica tribună a Fortunei.

La mijlocul reprizei, Dan Roman
putea să spargă lacătul, dar Smaranda l-a blocat providențial cu
riscul unei accidentări. Bodea schimbă registrul tactic și îl
introduce pe Bițiș în locul accidentatutlui Lupuț, iar în finalul
primelor 45 de minute apare câte o ocazie de ambele părți.

Mai întâi același Roman ratează din
nou o oportunitate uriașă, pentru ca cea mai mare ocazie a gazdelor
să-i aparțină lui Adi Ganea, al cărui șut cu dreptul a trecut de
puțin peste vinclul din dreapta lui Ștețca.

După pauză, FCM-ul forțează, dar
Bițiș din interiorul careului șutează alături. În sectorul oaspete,
„Orange Boys” își pierd răbdarea, iar pe teren centralul Kovacs își
intră în rol acordând ușor mai multe cartonașe galbene „dacilor”.
În prealabil, centralul le refuzase gazdelor un 11 metri, când
Suciu a fost faultat clar la limita careului.

Pretendenta la promovare își reia
atacurile predominant pe partea dreaptă a terenului, acolo de unde
Bițiș va oferi o centrare pentru nou intratul Vancea, dar reluarea
acrobatică a acestuia e reținută de Smaranda.

Nu același lucru se va întâmpla mai
târziu, când FCM profită de practic doi oameni groggy ai gazdelor
și același Vancea pătrunde prin centrul careului pentru a finaliza
simplu. După gol, Vodiță accidentat, e schimbat de la gazde, iar
Bițiș își mai trece în cont o ratare. Mai târziu oaspeții mai au un
penalty refuzat la Parfenie, care vede galben pentru simulare.

În final, Fortuna e lipsită de idei
în fața ardelenilor, iar antrenorul Steop îl aruncă și pe fiul său
Bogdan în atac. Singura emoție a provocat-o doar încercarea
juniorului Trandu de la mare distanță cu o minge lobată, reținută
greu de Ștețca undeva pe linia porții. Ultimul cuvânt îi va
aparține tot lui Cosmin Vancea, atacantul marcând simplu după o
pasă a lui Bițiș, ce profită din nou de erorile apărării
„dacice”.

Gheju
șters

Fostul atacant al târg mureșenilor,
experimentatul Sorin Gheju a fost la Fortuna doar o umbră a
jucătorului de acum câțiva ani. Ce-i drept atacantul a fost izolat,
iar mijlocașii nu i-au oferit nici o minge cu adevărat utilă.
Atacantul în vârstă de 33 de ani a fost schimbat pe final cu
Dârvaru, după ce etapa trecută el l-a înlocuit pe Elvis. Acesta, la
fel ca Gheju, nu a reușit să-și învingă fosta formație, Mureșul
Deva.

18 Orange
Boys

Galeria „portocaliilor” și-a
însoțit favoriții în număr mare pentru o zi de miercuri. Aceștia au
susținut echipa cu fair-play, dar și-au pierdut răbdarea în repriza
secundă. „Jucați fotbal!” și „Nu vă bateți joc de noi!”, au fost
scandările fanilor la 0-0, când au întors și bannerul invers.
Introducerea favoritului Cosmin Vancea în joc le-a descrețit însă
frunțile, iar atacantul a realizat dubla câștigătoare.

Fortuna Covaci:
Smaranda – Miheț (’85 B. Steop), C. Ion, Parfenie, Vodiță (’72
Mohamed) – Lungu, C. Străuț, R. Trandu, Ad. Ganea – An. Suciu,
Gheju (cpt.) (82′ Dârvaru)
Antrenor: Remus Steop

FCM Târgu Mureș:
Ștețca – Maghici, Bălău, Lupuț (’35 Bițiș), Miclăuș – Gheți, P.
Anton, Vârtic, D. Roman – Stere (cpt.) (’83 Sfârlea) – C. Prodan
(’52 Vancea)
Antrenor: Cosmin Bodea

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

22 Apr. 2010, 16:46 Campionat
Pe aceeași temă