Contracte renegociate la Suceava

28 May. 2009, 14:01 Campionat
Contracte renegociate la Suceava

Primarul Ion Lungu a declarat joi că, după terminarea actualei ediții de campionat, va solicita fotbaliștilor de la Cetatea renegocierea unor clauze salariale.


„După ce se termină acest campionat vom discuta cu cei care vor rămâne în continuare la echipă reanalizarea clauzelor salariale. Trebuie să ținem cont de faptul că FC Cetatea Suceava este finanțată din bani publici, iar din cauza crizei economico-financiare investitorii privați nu mai vin să finanțeze echipa. În aceste condiții, mi se pare corect ca acolo să fie date salarii cât mai corecte, pertinente, corelate cu eficiența din teren a jucătorilor. Aceste salarii vor trebui condiționate de realizarea obiectivelor de performanță, pe care dacă le vor atinge, se poate câștiga mulțumitor”, a declarat primarul Ion Lungu.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

28 May. 2009, 14:01 Campionat
Pe aceeași temă